ISU Sibiu: În urma cutremurului nu au fost semnalate victime sau pagube materiale

Risc Seismic

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ''Cpt.Dumitru Croitoru'' Sibiu informează că, în urma cutremurului care a avut loc la ora 20,56, nu au fost semnalate victime sau pagube materiale.

* Cutremur de 4,2 grade pe scara Richter în zona seismică Făgăraș-Câmpulung, la ora 20,56

Un cutremur de 4,2 grade pe scara Richter a avut loc marți, la ora 20,56, în zona seismică Făgăraș-Câmpulung, județul Vâlcea, cu epicentrul la aproximativ 32 de Km de Cisnădie, fiind resimțit în județul Sibiu.

''În urma acestui cutremur, la dispeceratul Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Cpt. Dumitru Croitoru' al județului Sibiu nu au fost semnalate victime sau pagube materiale'', se precizează într-un comunicat ISU Sibiu transmis AGERPRES.

Totodată, ISU Sibiu recomandă cetățenilor ca, în situații de urgență, să apeleze numărul unic 112.

Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs marți, la ora locală 20,56, în zona seismică Făgăraș-Câmpulung, județul Vâlcea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului /INFP/.

Seismul a avut o intensitate epicentrală IV și s-a produs la o adâncime de numai doi kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Cisnădie (28 km), Sibiu (38 km), Râmnicu Vâlcea (43 km), Victoria (51 km) și Curtea de Argeș (55 km).

Tot marți, la ora 13,12, a mai avut loc un cutremur, dar în zona seismică Vrancea, județul Buzău, de mai mică intensitate, respectiv 2,8 grade pe scara Richter, și la o adâncime de 110 km.

În 2015, cel mai puternic seism, cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter, s-a înregistrat în data de 29 martie, în județul Buzău.

Cea mai mare importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter.

AGERPRES

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu

3 Ce se întâmplă? / Şefa serviciilor secrete americane îl contrazice pe Trump și spune că Iranul nu a încercat să reia programul nuclear după bombardament…

4 „Israelul asasinează pe oricine poate negocia cu Statele Unite. Agenda lor este diferită de cea a lui Trump”

5 CULISE Cum a „învins” Grindeanu la negocierile cu Bolojan