Mărieș (Asociația 21 Decembrie): Ministrul Justiției va cere un raport privind modul în care s-a lucrat la dosarul Revoluției

Mărieș (Asociația 21 Decembrie): Ministrul Justiției va cere un raport privind modul în care s-a lucrat la dosarul Revoluției

Ministrul Justiției a solicitat un scurt răgaz membrilor Asociației pentru a cere un raport referitor la modul în care s-a lucrat la dosarul Revoluției din 1990 și până astăzi, a declarat vineri președintele Asociației 21 Decembrie. 

"Din punct de vedere al Asociației 21 Decembrie, dictatura a picat la Ministerul Justiției. Ne-a cerut să-i acordăm un scurt răgaz pentru a cere un raport despre cum s-a lucrat la acest dosar din 90 până acum, lucru cu care suntem de acord. Noi înșine am cerut un raport al procurorilor care au lucrat pe acest caz, dar Vasilache (șeful Parchetelor Militare, n.r.) a refuzat să ne dea", a declarat Teodor Mărieș, la finalul unei întâlniri cu ministrul Justiției, Raluca Prună.

El a adăugat că i-a prezentat ministrului deciziile CEDO și în cazul Revoluției și al Mineriadei, despre care Raluca Prună a spus că știa. Ambele părți au stabilit o nouă întâlnire pentru data de 5 ianuarie 2016.

"I-am spus despre dosar, am informat-o despre toate demersurile pe care le-am făcut până acum, atacarea deciziei inițiale la procurorul ierarhic superior, plângerea la instanța supremă, deciziile CEDO etc. Din fericire, doamna ministru este un om care cunoaște foarte bine procedura CEDO", a mai spus Mărieș.

Potrivit acestuia, termenul acordat de instanța supremă — 22 ianuarie — pentru judecarea plângerii împotriva rezoluției procurorilor de clasare a dosarului Revoluției este prea lung și și-a exprimat speranța ca acesta să fie preschimbat pentru 21 sau 22 decembrie.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția Parchetelor Militare au clasat, pe 23 octombrie, dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, rănirea și lipsirea de libertate a mai multor persoane, precum și distrugerea unor bunuri.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…