Mihail Coman, inculpat în dosarul Herțanu, cumnatul Penalului, susține că vor fi "surprize mari"

Mihail Coman, inculpat în dosarul Herțanu, cumnatul Penalului, susține că vor fi "surprize mari"

Fostul consilier județean Mihail Coman, urmărit penal în dosarul lui Iulian Herțanu, a declarat miercuri la ieșirea de la DNA Ploiești că atunci când se va afla adevărul "surprizele vor fi mari". 

Coman s-a prezentat la sediul DNA unde procurorii i-au comunicat decizia de prelungire cu încă 60 de zile a măsurii controlului judiciar dispus împotriva sa, iar la ieșire a afirmat că "surprizele vor fi mari" atunci când adevărul va ieși la suprafață.

"Ce s-a întâmplat până acum îmi întărește convingerea că adevărul se află. Din punctul de vedere al acțiunii procurorilor, după părerea mea, este ireproșabilă și oamenii vor să afle adevărul. În momentul în care se află adevărul, surprizele vor fi mari", a declarat Mihail Coman.

Fostul consilier județean este cercetat în dosarul de deturnare de fonduri europene al lui Iulian Herțanu, în condițiile în care Coman era la data faptelor angajat în cadrul SC Hidro Prahova în funcția de consilier al directorului general al societății. Hidro Prahova are în derulare un proiect pe fonduri europene în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro care vizează reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare din localitățile județului.

La sediul DNA Ploiești s-au mai prezentat în cursul zilei de miercuri și alți inculpați din acest dosar, respectiv Iulian Herțanu, omul de afaceri Vladimir Ciorbă și directorul SC Grossman, Ilie Drăgan, cărora li s-a comunicat decizia de a nu se mai prelungi arestul la domiciliu în cazul lor, această măsură fiind înlocuită cu cea a controlului judiciar.

De asemenea, la DNA se află și Virgiliu Roman, director de producție în cadrul Hidro Prahova, față de care va fi de asemenea prelungită măsura controlului judiciar. În același scop va mai veni în fața procurorilor și omul de afaceri Liviu Coman, de asemenea inculpat în dosarul Herțanu.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...