Motivare TB: Sorin Oprescu, arestat pentru că este posibil să influențeze ancheta

Unul dintre motivele pentru care primarul Sorin Oprescu a fost arestat preventiv este și faptul că acesta ar putea influența ancheta procurorilor DNA dacă ar fi lăsat în libertate, susține un judecător de la Tribunalul București. Tribunalul a dat publicității joi motivele pentru care a decis pe 7 septembrie arestarea preventivă a lui Sorin Oprescu pentru luare de mită.

"În speță, natura infracțiunii care se presupune că a fost săvârșită de către inculpat, respectiv o infracțiune de corupție, modul în care acesta a acționat (descoperind existența unui director de instituție publică din subordinea sa, care a creat un grup de persoane cărora le atribuie contracte în contraprestația încasării unor sume mari de bani drept mită, în loc să sancționeze acest comportament, a decis că ar fi în interesul său să intre în activitatea infracțională, asigurându-și astfel un venit suplimentar, în mod ilicit), reacția societății la asemenea fapte, prin care o persoana publică, deținătoare a celei de-a doua funcții elective ca număr de voturi în România primește mită, prin intermediul directorului unei instituții publice din subordinea sa, conturează un grad ridicat de pericol social, măsura arestării preventive fiind singura măsura aptă să asigure la acest moment buna desfășurare a procesului penal", se arată în motivare.

Mai mult, judecătorul de drepturi și libertăți reține că există indicii în sensul că buna desfășurare a procesului penal ar fi afectată în situația în care s-ar dispune față de Sorin Oprescu oricare dintre măsurile preventive prevăzute de art.202 alin.4 lit.b-d Cpp, având în vedere că este posibil ca acesta să influențeze ancheta, în special prin prisma calității pe care o deține, aceea de primar al municipiului București.

Pe 7 septembrie, magistrații Tribunalului București au admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Sorin Oprescu, însă decizia nu este definitivă, iar primarul a făcut contestație.

Potrivit DNA, în perioada 2013 — 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului.

"Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% și 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu funcții de conducere din cadrul a două instituții publice din subordinea primarului municipiului București, facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajații din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul primarului municipiului București, precum și pentru primar", preciza DNA.

DNA menționa că, sâmbăta trecută, în baza unei înțelegeri prealabile cu conducătorul unei instituții publice din subordinea sa și o persoană de încredere a primarului, Sorin Oprescu a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinși.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Cercetător chinez despre kiturile de testare: „Doar 30 până la 50 la sută dintre pacienţii infectaţi au rezult…

2 Date noi / Generalul Nicolae Ciucă, noul premier desemnat. Orban, ministru și posibil vicepremier. 3 miniștri di…

3 Președintele n-a făcut o desemnare, ci o declarație de război! Pesediștii, cu spatele la zid, românii, în sond…

4 TVR / Procurorii DNA l-au căutat pe Codruţ Marta în cimitirul Pipera. Directorul de cabinet al fostului șef al …

5 Primul caz de infecție cu coronavirus, confirmat oficial în România / Un bărbat care a intrat în contact cu ital…

recomandări

Te ia DNA: Puescu Daniel/Deputat Ion Cupa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Ce se întâmplă când o rachetă lovește 45 de straturi de geam antiglonț