Nicuşor Constantinescu condamnă, într-o postare pe Facebook, "poliţia politică" a DNA

Nicuşor Constantinescu condamnă, într-o postare pe Facebook, "poliţia politică" a DNA

Preşedintele Consiliul Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a condamnat, într-un mesaj postat pe Facebook, "poliţia politică" a DNA, susţinând că "abuzurile" şi "circul" începute în cazul său continuă şi pentru primarul Radu Mazăre "sub îndrumarea aceleiaşi procuroare Ana Dana".

Nicuşor Constantinescu (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)

La scurt timp după reţinerea primarului Constanţei, Radu Mazăre , şeful CJ, Nicușor Constantinescu , a postat un mesaj pe Facebook intitulat "Apel către prietenii români!", în care acuză modul în care a fost "umilit şi batjocorit de poliţia politică DNA", precum şi "circul" şi "abuzurile" începute în cazul său şi continuate şi în cazul lui Mazăre.

"După ce mi-a fost perchiziţionată casa timp de şapte ore, după ce am fost dus cu mandat de aducere, cu sirene şi mascaţi în număr de aproximativ 60, deşi nu am fost citat în acel dosar niciodată, deşi nu mi s-a precizat care sunt acuzaţiile nici măcar la mine în casă, am fost săltat şi transferat la DNA Bucureşti unde, în 10 minute, succint, doamna procuror Ana Dana m-a acuzat de toate hotărârile CJC, legi ale Parlamentului Judeţului Constanţa aflate şi astăzi în vigoare, că aplicarea acestora ar reprezenta aşa-zisul abuz în serviciu, iar cu acestea aş fi adus avantaje Regiei de Drumuri a Judeţului Constanţa! (...) După ce mi-am demonstrat în faţa judecătorilor nevinovăţia de două ori la Tribunal şi la Curtea de Apel Bucureşti, astăzi (marţi - n.r.), printr-un nou abuz al serviciului DNA, primarul Radu Mazăre a fost ridicat pentru Campusul Henri Coandă realizat în 2012! Circul similar a continuat după scenariul deja cunoscut, au descins mascaţii cu ofiţerii DNA! Din păcate, acest circ şi aceste abuzuri continuă sub îndrumarea aceleiaşi procuroare Ana Dana!", se arată în postarea preşedintelui CJ Constanţa.

Nicuşor Constantinescu precizează, la sfârşitul mesajului, că pleacă în Statele Unite, pentru a-şi trata problemele de sănătate.

"Plec din România, după nenumărate programări, dejucate ilegal de DNA, în Statele Unite, să încerc să-mi prelungesc viaţa!", arată Nicuşor Constantinescu.

Avocatul lui Nicuşor Constantinescu, Marius Mocanu, a declarat că şeful CJ Constanţa va pleca din ţară în cursul acestei zile, urmând ca la sfârşitul săptămânii să fie supus unei intervenţii chirurgicale, Constantinescu fiind diagnosticat cu cancer de prostată.

Intervenţia va avea loc la un spital din California, Statele Unite.

"Intervenţia este programată pe data de 12 aprilie şi, în funcţie de evoluţia post-operatorie, vom vedea când se va putea întoarce domnul Constantinescu în ţară", a precizat avocatul Marius Mocanu.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost reţinut, marţi noapte, pentru 24 de ore, de către procurorii anticorupţie, în urma audierilor de la sediul central al DNA, urmând ca edilul să fie prezentat instanţei, cu propunerea de arestare preventivă.

Radu Mazăre este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la un reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă", pentru a o ajuta pe aceasta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.

Edilul a fost ridicat de mascaţi de pe terasa unui restaurant din parcul bucureştean Herăstrău, de unde a fost dus la DNA. Cei care au mers să îl ridice pe Mazăre i-au prezentat acestuia actele în baza cărora are loc acţiunea. După ce a citit documentele, la masă, pe terasa restaurantului, Mazăre a plecat însoţit de mascaţi.

Preşedintele CJ Constanţa, urmărit penal pentru abuz în serviciu, este cercetat sub control judiciar, ceea ce înseamnă, printre altele, că nu poate părăsi ţara. În 4 aprilie, el declara, într-o conferinţă de presă, că procurorii DNA i-au permis să părăsească ţara pentru a merge la tratament în străinătate.

Constantinescu este acuzat că ar fi împiedicat controale ale Curţii de Conturi la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa şi ar fi creat astfel un prejudiciu de 30 de milioane de euro, prin faptul că nu a emis, respectiv prelungit certificate de urbanism şi autorizaţii de construire a unor centrale şi generatoare eoliene, solicitate de două firme.

Anchetatorii au făcut, în 19 martie, percheziţii la locuinţa lui Constantinescu şi la sediile Consiliului Judeţean şi Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa. Cu acest prilej, au fost ridicate mai multe documente de la locuinţa lui Nicuşor Constantinescu şi de la sediul Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri.

Constantinescu este urmărit penal şi în alt dosar al DNA, fiind acuzat că "şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în sensul că a dispus efectuarea unor plăţi nelegale în valoare totală de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane euro)".

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina