Numărul consumatorilor de heroină și al deceselor din cauza supradozelor, în creștere în SUA

Numărul consumatorilor de heroină și al deceselor din cauza supradozelor, în creștere în SUA

Consumul de heroină și numărul deceselor prin administrarea de supradoze de droguri sunt în creștere rapidă în SUA, în special la femei, potrivit unui raport al autorităților din domeniul sănătății publicat marți și citat de AFP.

Astfel, peste 8.200 de persoane au decedat din cauza unei supradoze de heroină în 2013, adică de două ori mai multe decât în 2011 și de patru ori mai multe decât în 2002, potrivit Centrelor de control și de prevenire a maladiilor (CDC).

Raportul notează, de asemenea, că consumul și decesele prin supradoză cresc în rândurile populației albe.

Consumul de heroină s-a dublat la femei din 2002, cu o rată de 1,6 consumatori la 1.000 de femei în 2013. În aceeași perioadă, utilizarea acestui drog a crescut cu 50 % la bărbați, cu o rată de 3,6 utilizatori la 1.000 de bărbați în SUA în 2013.

Țara are în prezent circa 500.000 de toxicomani dependenți de heroină, potrivit Dr Tom Frieden, șeful CDC.

'Consumul de heroină este în creștere rapidă la toate categoriile de vârstă și din cauza acestei creșteri asistăm la o rapidă creștere a numărului morților', a subliniat el. 'Circa o persoană din 50 dependente de heroină este susceptibilă să moară dein cauza unei supradoze.'

'Aceasta este o proporție remarcabil de ridicată și arată câte de periculos este consumul de heroină, cât este de riscant să fie procurată de la surse la care calitatea drogului se poate schimba rapid și să fie injectată intravenos', a continuat el.

Cauzele acestei creșteri a consumului de heroină se explică prin faptul că tot mai multe persoane sunt dependente de medicamente împotriva durerii, care conțin unele substanțe active identice celor care se află în heroină.

Iar prețurile reduse ale heroinei practicate de comercianții străzii sunt un factor-cheie prntru a înțelege această creștere: medicamentele împotriva durerii vândute cu rețetă costă de cinci ori mai mult decât heroina.

Dr Frieden a notat, de asemenea, că consumatorii de heroină utilizează aproape toți și alte droguri în paralel, adesea cocaină, cannabis, precum și alcool. Din această cauză, 60 % din decesele provocate de supradozele de heroină implică cel puțin încă o substanță.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

2 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

3 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?

4 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

5 Un articol despre ce se întâmplă în India...