Oprescu, SUSPENDAT din funcția de primar

Oprescu, SUSPENDAT din funcția de primar

Sorin Oprescu va fi suspendat din funcție, până la prânz, de către prefectul Capitalei conform prevederilor Legii administrației publice locale, după ce luni Curtea de Apel București a stabilit, printr-o decizie definitivă, ca acesta să fie cercetat în arest preventiv pentru luare de mită. 

Conform art. 77 din actul normativ menționat, "mandatul primarului se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către parchet sau de instanța de judecată, după caz, prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului". 

În același articol se precizează că suspendarea durează până când primarul părăsește arestul preventiv.

Luni, Curtea de Apel București a respins ca nefondată contestația lui Oprescu și a menținut decizia de arestare preventivă pentru 30 de zile, dată pe 7 septembrie de Tribunalul București.

Procesul a durat aproximativ șapte ore. La final, avocatul lui Oprescu, Alexandru Chiciu, a spus că primarul a declarat în sala de judecată că nu a luat niciodată mită și că a fost avertizat de foarte mult timp că i se pregătește ceva.

Potrivit DNA, în perioada 2013 — 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului.

"Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% și 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu", arată DNA.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro