Patriarhul Daniel spune că Biserica este de acord să i se impoziteze veniturile cu condiția ca BOR să primească înapoi proprietățile

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a declarat, sâmbătă, că Biserica este de acord să i se impoziteze veniturile și preoții să nu mai primească salarii de la stat, cu condiția ca BOR să primească înapoi proprietățile confiscate.

"Noi am spus de mai multe ori că suntem de acord, nu numai să impoziteze veniturile, ci și să renunțăm la salariile de la stat, dacă ni se dă înapoi ceea ce în mod abuziv a luat statul ca proprietăți. Deci nu avem nevoie să stăm cu mâna întinsă la stat tot timpul, dar statul să ne dea înapoi ceea ce a luat ca fiind donații date Bisericii în mod liber. Și atunci când se face acest echilibru, nu mai avem nevoie de salarii de la stat și de celelalte", a declarat Patriarhul Daniel.

Declarația a fost făcută după ce Patriarhul Daniel a oficiat slujba de sfințire a capelei Penitenciarului Jilava.

Întrebat de jurnaliști cum comentează informația potrivit căreia inspectorii de la Curtea de Conturi au descoperit nereguli la Patriarhia Română, PF Daniel a precizat că acele probleme au fost la Secretariatul de Stat pentru Culte și nu la Patriarhia Română, probleme care însă au fost remediate.

"V-ați uitat când a fost publicată? În 27 februarie. Între timp, cei cu auditul, că nu au venit la noi la Patriarhie, că ei verifică doar banii statului, la Secretariatul de Stat pentru Culte, și s-au remediat toate problemele existente și s-a cerut o mai mare precizie în legislație, pentru că legislația este uneori ambiguă și nu știi dacă un ban poate fi folosit doar cu o singură destinație sau cu destinație similară. Și atunci acestea au fost remediate în luna martie și de aceea noi am cerut Secretariatului de Stat pentru Culte să clarifice problema", a spus Patriarhul Daniel.

AGERPRES(A-autor: Eusebi Manolache, editor: Adrian Drăguț)


populare
astăzi

1 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

2 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…

3 Cuibul de viespi roșii de la Curtea de Apel București a dat dreptate PSD și a suspendat șase hotărâri luate de Guvernul Bolojan

4 VIDEO Un avion F-35 „stealth” s-a prăbușit lângă baza militară devenită faimoasă cu filmul „Top Gun”

5 Egipt / Morminte de 5.000 de ani dezvăluie originile tehnicilor de construire a piramidelor