Percheziţii DNA la Consiliul Local Giurgiu şi la mai multe firme, într-un dosar de corupţie. Faptele, comise când primar era Lucian Iliescu, în prezent senator

Percheziţii DNA la Consiliul Local Giurgiu şi la mai multe firme, într-un dosar de corupţie. Faptele, comise când primar era Lucian Iliescu, în prezent senator

Procurorii DNA fac percheziţii, vineri, în Bucureşti, Giurgiu şi Ilfov, la Consiliul Local Giurgiu, la firme şi la locuinţele unor persoane suspectate de corupţie şi infracţiuni de serviciu, care ar fi fost comise în 2010-2012, când la conducerea Primăriei era Lucian Iliescu, în prezent senator PNL. 

Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că se efectuează cercetări "într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi infracţiuni de serviciu, comise în perioada 2010-2012".

În acest caz, procurorii fac 12 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Giurgiu şi Ilfov, din care una este sediul unei instituţii publice, restul fiind sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane, a precizat DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia publică unde au loc percheziţii este Consiliul Local Giurgiu.

Potrivit surselor citate, ancheta vizează modul în care a fost achiziţionată Piaţa centrală din Giurgiu, în perioada în care la conducerea Primăriei a fost Lucian Iliescu, în prezent senator PNL.

Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

Lucian Iliescu a fost primar al municipiului Giurgiu din 1996 până în 2012, când a obţinut un mandat de senator. În perioada august - decembrie 2012, Lucian Iliescu a fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. 

Lucian Iliescu este vicepreşedinte al PNL, preşedinte al filialei teritoriale PNL Giurgiu şi prim-vicepreşedintele Ligii aleşilor locali PNL.


populare
astăzi

1 BREAKING DNA a găsit la domiciliul primăriței din Olteni / Teleorman 251.860 de euro, 90.100 de lei și 320 de dolari

2 VIDEO Trump Jr. / „Am fost la Monaco, jumătate dintre mașinile de superlux sunt ale ucrainenilor”

3 Document / „Europa va fi de nerecunoscut” / Noua strategie de securitate a SUA dă fiori...

4 Ce lefuri aveau securiștii din România în anii de glorie ai comunismului. Regimul îi recompensa cu salarii mai mari decât în Armată

5 Misterul morții doctoriței Ștefania Szabo se adâncește