Peste 600 de tablouri ce ar fi din patrimoniul României şi al altor ţări UE, găsite la un sătmărean

Peste 600 de tablouri susceptibile a face parte din patrimoniul naţional al României şi al altor state din UE, unele posibil furate, au fost descoperite de poliţiştii din Satu Mare la un bărbat de 47 de ani, 15 dintre picturi fiind în maşina acestuia, iar alte 629, în locuinţă, potrivit Poliţiei, citată de Mediafax

Bărbatul a fost oprit în trafic, la sfârşitul săptămânii trecute, în apropierea localităţii Dacia din judeţul Satu Mare.

În autoturismul acestuia, poliţiştii au găsit 15 tablouri, lăzi din lemn tip zestre şi articole artizanale, fără documente legale care să ateste provenienţa lor.

Ulterior, poliţiştii au percheziţionat locuinţa bărbatului, unde au descoperit alte 629 de tablouri susceptibile a face parte din patrimonial cultural naţional al României şi al altor state din Uniunea Europeană, unele dintre acestea posibil a proveni din furturi, arată Poliţia Română.Tablourile au fost ridicate, în vederea stabilirii provenienţei şi expertizării, fiind depuse într-o instituţie specializată pentru conservare.Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.

Ancheta s-a desfăşurat cu suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).

 


populare
astăzi

1 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

2 Noua lege a pensiilor ajunge joi pe masa CCR: mii de români contestă recalcularea

3 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

4 Cine stă în spatele marilor lanțuri de magazine din România

5 Răsturnare de situație / Gruparea misterioasă care a paralizat Italia rupe tăcerea: ce urmărește Mișcarea 17 Octombrie