Pinalti, audiat a treia zi la rând la DNA

Pinalti, audiat a treia zi la rând la DNA

Gheorghe Ştefan "Pinalti", primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, a făcut luni şi marţi denunţuri la DNA, cu privire la banii primiţi ca şpagă în afacerea Microsoft. Miercuri dimineaţa, Pinalti a ajuns iar la DNA, unde procurorii vor continua audierea sa. În acelaşi timp, la DNA este audiat şi omul de afaceri Dinu Pescariu, principalul denunţător din dosar.

După denunţul-foileton, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor analiza contestaţia la prelungirea arestului preventiv pe numele lui Gheorghe Ştefan în data de 2 martie, adică în prima zi a săptămânii viitoare.

Apărătorul lui Pinalti, Pavel Abraham, a declarat luni, la ieşirea din DNA, că Gheorghe Ştefan a recunoscut toate faptele de care este acuzat în dosarul Microsoft şi pentru care se află de luni bune în arest preventiv. Acesta a recunoscut acuzaţiile de trafic de influenţă şi spălare de bani care i se aduc în această speţă, dar şi că ar fi primit 4 milioane de euro pentru a intermedia semnarea licenţelor cu corporaţia Microsoft.

De asemenea, apărătorul său a spus că Gheorghe Ştefan le-a spus procurorilor că a cotizat cu mulţi bani către campaniile electorale şi a lăsat de înţeles că se referă în special la campania din 2009, a lui Traian Băsescu.

Potrivit DNA, Pinalti, alături de Dorin Cocoș şi Gabriel Sandu ar fi fost beneficiarii unor şpăgi 17,5 milioane de euro în afacerea Microsoft. Aceştia au cerut bani pentru a interveni în achiziționarea dreptului de utilizare a licențelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.


populare
astăzi

1 Fotografia care i-a convins pe români că sunt urmașii dacilor. Acum un secol, un scoțian a surprins-o într-un sat uitat din munți

2 Capul Verde, paradisul exotic ascuns al turismului sexual. Băieții Western Union și secretele nevăzute

3 Cum ar putea ajunge avionul lui Putin în Budapesta: escortat de avioane turcești și sârbe, pe o rută de 5.000 de km

4 Kim Kardashian a lansat un model de bikini, cu floci multicolori...

5 „Gata cu împușcăturile”. Mesajul lui Trump după întâlnirea cu Zelenski: „Granițele să se oprească acolo unde sunt”