Ponta: E foarte bine să fie mărit salariul minim de la 1 ianuarie; de la 1 mai e o prostie

Fostul premier Victor Ponta susține că este foarte bine să fie mărit salariul minim pe economie la 1.200 de lei de la 1 ianuarie, deoarece această măsură nu are impact bugetar negativ și nu afectează mediul economic. În opinia sa, propunerea de creștere de la 1 mai este "o prostie".

"Pentru că toți cei care ar trebui să vorbească din păcate tac (din indiferență, teamă sau pur și simplu pentru că sunt în vacanță în țări tropicale), pot să spun eu simplu și clar: e foarte bine să fie mărit salariul minim pe economie la 1.200 ron de la 1 ianuarie!", a scris marți Ponta pe Facebook .

El a adăugat că mărirea salariului minim nu are impact bugetar negativ. "Deja la bugetari au crescut salariile peste 1.050 lei și, oricum, când ai excedent bugetar de miliarde e imoral să spui că nu vrei să crești salariul minim cu 150 lei!", a afirmat Ponta.

Potrivit fostului prim-ministru, majorarea salariului minim ajută bugetul de asigurări sociale prin încasări suplimentare stabile și nu afectează mediul economic.

"Deja nimeni nu mai angajează în mod real cu mai puțin de 1.200 lei brut, cu excepția sezonierilor — de unde rezultă că data de 1 mai oricum e o prostie", a completat Ponta.

Creșterea salariului minim combate munca "gri" — salariul minim pe contract și diferența "la negru" — și concurența neloială față de cei onești și care plătesc toate taxele, nu afectează competitivitatea forței de muncă în comparație cu restul țărilor din UE, pentru că rămâne cel mai mic salariu minim la nivel european, stimulează munca "la alb" fiscalizată și consumul — oamenii cu salariul minim îl cheltuie pentru nevoi imediate, nu îl țin în bănci și nici nu își cumpără mașini și yachturi scumpe, a mai explicat fostul premier.

"Când nu ai habar despre economie și viața reală spui că 'faci un studiu'!!! Sau mai bine îi asculți pe cei ce știu!", a conchis Ponta.

AGERPRES


populare
astăzi

1 INTERCEPTĂRI „1, 2, 3.. 8, 9. ‘Ai să-mi bag ****! / Să-l iau, în **** mea … Hai aici!” / Procurorii l-au supravegheat pe șeful ARR, Cristian Anton, în t…

2 5 lucruri pe care orice om de bun-simţ trebuie să le ştie despre pesediști

3 Trump greșește complet în privința Europei

4 Amănunte picante despre Cristian Anton, fostul șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu

5 Cine spionează bazele americane ce găzduiesc triada nucleară a SUA