Președintele Iohannis a prezentat Parlamentului Strategia Națională de Apărare a Țării

Președintele Iohannis a prezentat Parlamentului Strategia Națională de Apărare a Țării

Președintele Klaus Iohannis a prezentat luni Parlamentului Strategia Națională de Apărare a Țării, intitulată "O Românie puternică în Europa și în lume", arătând că acest document este o "declarație" pe care România o face. 

"Strategia Națională de Apărare revine în obligația legală a președintelui României. Acest document nu este însă și nu trebuie să fie un act de voință al unei persoane, nici al câtorva instituții. Strategia Națională de Apărare e mult mai mult decât atât. Este o declarație pe care România o face. Ea își propune să răspundă unor nevoi și așteptări și privește deopotrivă statul, societatea și cetățeanul. Prin obiectivele și conținutul său, Strategia Națională de Apărare se referă, de fapt, la apărare și securitate națională în ansamblu, iar cele două concepte merg împreună", a spus Iohannis în plenul reunit al Parlamentului.

El a spus că prezentarea Strategiei Naționale de Apărare în termen de șase luni a fost pe lângă obligația legală și un angajament personal.

"Am ținut să avem Strategia Națională de Apărare gata la timp, pentru a respecta legea, pentru a onora o promisiune și pentru a oferi cât mai repede României și românilor o viziune în domeniul securității naționale. Dar mai ales am dorit ca acest lucru să nu se întâmple oricum. Ci prin dialog și consens. De aceea, procesul elaborării și definitivării Strategiei a inclus consultarea cu specialiști și cu reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, ai societății civile, mediului academic și partidelor politice. Toate acestea sunt, cred eu, o dovadă de normalitate. România va regăsi treptat acea normalitate care pleacă de la lucruri simple: de la a respecta un termen dat de lege, de la a prefera dialogul conflictului și de la a renunța la mizele mici pe subiecte mari", a afirmat șeful statului.

El a subliniat că societatea românească are nevoie de o Strategie Națională de Apărare care răspunde unei realități complexe.

"Lipsa de claritate terminologică a legislației în domeniu și necorelarea ei nu poate reprezenta un obstacol în calea unui document cuprinzător și adecvat. Pasul următor necesar ar fi construirea unui cadru legislativ coerent și funcțional, pentru a introduce mai multă rigoare și claritate în perspectiva elaborării Strategiilor ulterioare, dar și a strategiilor sectoriale ce decurg de aici", a completat Iohannis.

Șeful statului a precizat că România puternică în Europa și în lume este viitorul și viziunea pe care a întemeiat Strategia Națională de Apărare.

"România puternică este o națiune de cetățeni, ale căror drepturi și libertăți sunt apărate. Un stat puternic își respectă și protejează cetățenii. Nu întâmplător am inclus printre interesele naționale de securitate 'protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor cetățenilor și garantarea siguranței lor'. România este puternică dacă instituțiile democratice sunt puternice și dacă cetățenii noștri se simt reprezentați și serviți de ele. Oriunde s-ar afla ei, cetățenii României trebuie să aibă experiența că autoritățile au grijă de ei, că sunt capabile să le asigure securitatea în țară sau să le ofere garanții juridice și protecție diplomatică în străinătate", a declarat el, adăugând că "o Românie puternică știe să-și protejeze valorile, bunurile naționale și resursele și să apere acele lucruri care o fac unică" astfel încât "prezervarea și valorificarea patrimoniului cultural și natural, precum și încurajarea responsabilă a domeniilor de excelență, ca modalități de promovare a propriei identități, reprezintă obiective naționale de securitate".

Președintele Iohannis a menționat că România puternică înseamnă și un stat care contribuie la democrație și libertate, la menținerea securității colective împreună cu aliații săi.

"Consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, întărirea profilului României în NATO și UE, aprofundarea cooperării cu statele vecine și cu cele din flancul estic al NATO și intensificarea cooperării regionale se numără printre obiectivele naționale de securitate pe care Strategia le afirmă. Garantul principal al securității României este Alianța Nord-Atlantică. România este la rândul ei puternică într-o Alianță Nord Atlantică puternică și într-o Uniune Europeană puternică. Angajamentul tuturor partidelor politice de a crește bugetul pentru apărare la 2% până în 2017 este semnalul că România înțelege cerințele momentului și își asumă responsabilitatea de a fi un furnizor de securitate, nu doar un beneficiar, o țară care proiectează securitate și stabilitate în zonă. Pe lângă apartenența noastră la NATO, trebuie să dovedim că avem capabilitățile necesare pentru a participa la apărarea colectivă", a arătat el.

Iohannis a indicat că Strategia Națională de Apărare aduce câteva noutăți, indicând că documentul operează cu un concept de securitate națională extinsă.

"În afara elementelor care țin de apărare, de ordine publică sau de activitatea de informații și contrainformații, securitatea nu mai poate fi separată de un mediu economic competitiv, de stabilitatea financiar-bugetară, de existența unor sisteme publice — educație, sănătate, pensii — funcționale și adaptate schimbărilor, de protecția infrastructurilor critice sau de capacitatea de a răspunde la problemele de mediu. Este momentul ca în perioada următoare să construim consens politic în jurul acestor teme esențiale, un consens politic care să producă în mod real reformă și legislație durabilă", a spus el.

Șeful statului a precizat că Strategia Națională de Apărare își propune o abordare integratoare și echilibrată, care aduce la un loc dimensiunea de apărare, militară, cu cea de ordine publică, de informații, contrainformații, de securitate, economică, energetică, diplomatică, managementul situațiilor de criză și cea educațională, de sănătate, socială și demografică. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /