Primarul din Gheorgheni, reținut de procurorii DNA, este acuzat de abuz în serviciu și șantaj

Primarul din Gheorgheni, reținut de procurorii DNA, este acuzat de abuz în serviciu și șantaj

Primarul municipiului Gheorgheni, Mezei Janos, reținut luni seară de procurorii DNA Târgu Mureș, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor abuz în serviciu și șantaj, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, se afirmă într-un comunicat al DNA.

În ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale se arată că, în cursul anului 2013, primarul Mezei Janos a înstrăinat ilegal un teren amplasat pe malul Lacului Roșu, chiar dacă acesta era parte a capitalului social al firmei "Monturist", adus ca aport de municipalitate.

"În cursul anului 2013, inculpatul Mezei Janos, în calitate de primar al municipiului Gheorgheni, jud. Harghita, și-a exercitat în mod fraudulos atribuțiile de serviciu, încheind, în numele municipiului Gheorgheni, un contract de vânzare-cumpărare a unei parcele de teren în suprafață de 400 mp, amplasată pe malul Lacului Roșu, prin care a înstrăinat acest bun către o societate comercială, în condițiile în care acest teren nu putea să fie vândut, deoarece constituia parte din capitalul social adus ca aport la SC 'Monturist' SRL, de către municipiul Gheorgheni (sub forma folosinței bunului, prin concesionarea pe o durată de 49 de ani către respectiva societate)", se arată în comunicatul DNA.

De asemenea, Mezei Janos este acuzat și de șantaj, întrucât l-a amenințat pe administratorul firmei "Monturist", pentru a-l determina să renunțe la demersurile de a reintra în posesia terenului.

"La data de 17.01.2015, inculpatul Mezei Janos l-a somat pe administratorul SC 'Monturist' SRL (denunțător) ca, până în data de 19.01.2015, ora 09:00, să vină la sediul primăriei și să-și prezinte demisia din funcția de administrator, în caz contrar urmând a suferi consecințe negative precum darea în vileag a unor fapte reale și/sau imaginare care îl vor determina să nu mai poată munci și locui în municipiul Gheorgheni. În acest mod, inculpatul Mezei Janos încerca să îl determine pe administratorul SC 'Monturist' SRL să renunțe la demersurile sale legitime de a obține, prin diverse demersuri legale (acțiuni civile în justiție, denunțuri penale etc.), restabilirea integrității patrimoniului societății. Acest demers al inculpatului Mezei Janos a avut ca scop asigurarea și pe viitor a folosinței netulburate a terenului obținut ilegal de către reprezentantul firmei care obținuse, în nod nelegal, terenul de 400 mp", se precizează în comunicatul DNA.

Primarul Mezei Janos a fost reținut luni seară, pentru 24 de ore, fiind acuzat de "abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite" și de "șantaj", urmând a fi prezentat marți la Tribunalul Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...