Senatorul Alexandru Cordoș s-a autosupendat din funcțiile deținute în PSD

Senatorul Alexandru Cordoș s-a autosupendat din funcțiile deținute în PSD

Senatorul social-democrat Alexandru Cordoș a anunțat sâmbătă că se autosuspendă din toate funcțiile deținute în PSD. "Mă autosuspend pentru a nu implica PSD în situația juridică pe care o voi clarifica în justiție. Am încredere în justiție", a anunțat senatorul Alexandru Cordoș prin intermediul unui comunicat de presă transmis sâmbătă AGERPRES.

Decizia senatorului clujean vine după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri, la propunerea DNA, arestarea preventivă pentru 30 de zile a Mihaielei Lucia Cordoș, soția sa , acuzată de trafic de influență în formă continuată.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.

În același dosar este urmărit penal și senatorul Alexandru Cordoș, dar și fiica sa, Andreea Alexandra Cordoș, pentru complicitate la trafic de influență în formă continuată.

Alexandru Cordoș se află la al doilea mandat în Parlamentul României. El a ocupat în perioada 1994 — 2008 funcția de vicepreședinte al Organizației Municipale Cluj-Napoca, iar din 2008 până în prezent funcția de președinte executiv al organizației județene a PSD Cluj. El era și membru în Consiliul Național al PSD. AGERPRES


populare
astăzi

1 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

2 La noi poți ieși la pensie la 50 ani, în Spania firmele angajează oamenii de peste 50 ani să nu falimenteze

3 „Nu mai suntem lăsați să lucrăm cu cel mai competent corp polițienesc din MAI” / Un ofițer din MAI confirmă / Mărturia unui procuror DNA despre cum a ajun…

4 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

5 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret