Situația majorității din Senat, tema unei întâlniri Ponta - Tăriceanu

Situația majorității din Senat a fost vineri tema unei întâlniri care a avut loc la Palatul Parlamentului între premierul Victor Ponta și președintele Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu.

"Nu am discutat despre dl Hellvig, ci despre majoritatea de la Senat care săptămâna aceasta, după cum ați văzut, s-a verificat în cazul numirii la Curtea Constituțională. Dar, probabil, săptămâna viitoare vor depune cei de la PNL-PDL cererea de schimbare din funcție a dlui Tăriceanu. Și, sigur, trebuia să ne asigurăm că această majoritate va continua să funcționeze", a declarat Victor Ponta, la finalul discuțiilor.

El a reafirmat că o decizie privind desemnarea lui Eduard Hellvig la șefia SRI va fi luată de grupurile parlamentare ale PSD la începutul săptămânii viitoare.

"Din punct de vedere strict personal, am o părere foarte bună despre dl Hellvig. În numele partidului nu pot să vorbesc până nu mă consult cu colegii mei. Luni avem grupuri parlamentare. Conform Constituției și legii, se votează în Parlament și atunci trebuie să discutăm cu grupurile parlamentare", a menționat președintele PSD.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

2 CSM reacționează la raportul SUA privind Justiția și tranșează prescripția

3 Mircea Rednic critică dur deciziile lui Hagi: „Nu ești antrenor la Farul”

4 Mesaj obscen la adresa ProTV, proiectat la petrecerea anuală a Antenei 1

5 Ambasadoarea SUA în Grecia, anchetată de Congres după scandalul de la București