Traian Băsescu i-a scris, din nou, Avocatului Poporului în legătură cu OUG privind Legea Educaţiei/Ciorbea n-are însă timp de educaţie, se ocupă de confortul lui Becali

Traian Băsescu i-a scris, din nou, Avocatului Poporului în legătură cu OUG privind Legea Educaţiei/Ciorbea n-are însă timp de educaţie, se ocupă de confortul lui Becali

Traian Băsescu a trimis, luni, o scrisoare Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, prin care îi solicită să reanalizeze posibilitatea de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG privind Legea Educaţiei, solicitare pe care şeful statului i-a făcut-o şi pe 4 iulie.

"La data de 4 iulie 2014, în temeiul Art. 80 alin. (2) din Constituţia României, republicată, v-am solicitat să analizaţi posibilitatea de a vă exercita competenţa de a sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 49/26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, în conformitate cu Art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată şi cu Art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului. Totodată, v-am semnalat că prin ordonanţa de urgenţă mai sus indicată a fost încălcat regimul constituţional referitor la emiterea ordonanţelor de urgenţă, precum şi dreptul la învăţătură şi dreptul la proprietate privată", se arată în scrisoarea trimisă de preşedintele Traian Băsescu Avocatului Poporului.

Dat fiind că, până în prezent, nu au fost luate măsuri pentru restabilirea ordinii constituţionale şi înlăturarea efectelor intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, Traian Băsescu îi solicită lui Victor Ciorbea să reanalizeze "posibilitatea de a sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a acestei ordonanţe de urgenţă pentru considerentele precizate în scrisoarea din 4 iulie".

"În cazul în care veţi decide să nu daţi curs procedurii de sesizare a Curţii Constituţionale, vă rog sa aveţi în vedere, dacă veţi considera oportun, să-mi comunicaţi motivele care au stat la baza refuzului iniţierii unui asemenea demers", precizează şeful statului.

Totodată, Băsescu îi cere Avocatului Poporului să ia în considerare şi punctul de vedere al societăţii civile referitor la această ordonanţă de urgenţă.

"Statul de drept reprezintă una dintre valorile supreme ale poporului român şi presupune obligativitatea respectării Constituţiei şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale. Instituirea unui climat de legalitate implică recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, iar un rol aparte în această privinţă revine Avocatului Poporului care are posibilitatea să asigure, prin pârghiile constituţionale şi legale ce i-au fost conferite, respectarea Legii fundamentale", conchide Traian Băsescu în scrisoarea trimisă lui Victor Ciorbea.

Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis, şi pe 4 iulie, lui Victor Ciorbea, o scrisoare în care îi semnalează că OUG care modifică Legea Educaţiei încalcă regimul constituţional privitor la emiterea OUG, el afirmând că respectarea Legii fundamentale trebuie să fie asigurată de Avocatul Poporului.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”