Tudor Pendiuc a fost arestat

Tudor Pendiuc a fost arestat

Tribunalul București a admis vineri propunerea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a primarului din Pitești, Tudor Pendiuc, pus sub acuzare pentru corupție.

În același dosar, judecătorii au respins cererea procurorilor de arestare a lui Constantin Scarlat, reprezentant al SC CNCD SA, cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată.

Decizia instanței nu este definitivă.

Procurorii au solicitat înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile față de Tudor Pendiuc, pentru că a încălcat obligația stabilită de instanță de a nu lua legătura cu ceilalți inculpați din dosar.

Pendiuc este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată în dosarul privind încheierea și executarea unui contract de asociere în participațiune care ar fi prejudiciat bugetul Primăriei Pitești cu 5 milioane de euro.

Solicitarea procurorilor DNA de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive în cazul lui Tudor Pendiuc a fost motivată de faptul că primarul a vorbit de mai multe ori la telefon cu o consilieră a sa, Elena Carmen Lis, care are calitatea de suspect în același dosar.

Anchetatorii au constatat că Pendiuc nu a contactat-o direct pe Elena Carmen Lis, ci prin intermediul unor persoane apropiate acesteia.

"Reaua-credință a inculpatului constă în aceea că, în primul rând, sună la posturi telefonice utilizate de persoane apropiate suspectei Lis Elena Carmen, inițiază convorbirea cu respectivele persoane, după care continuă discuția cu suspecta anterior amintită, însă i se adresează cu apelativul persoanei utilizatoare a postului telefonic. Conștient de obligația stabilită de instanță de a nu comunica cu ceilalți participanți la comiterea infracțiunii, inculpatul Pendiuc Tudor își camuflează convorbirile telefonice pe care le poartă cu Lis Elena Carmen", se arată în referatul prin care se solicită arestarea preventivă.

Între 20 noiembrie și 1 decembrie, Pendiuc a luat legătura telefonic cu consiliera sa de cinci ori, iar discuțiile au vizat verificările efectuate de procurorii DNA la Primăria Pitești în dosarul de corupție în care ar fi implicat edilul.

"Aceste discuții pe care inculpatul Pendiuc Tudor le are cu suspecta Lis Elena Carmen nu sunt întâmplătoare și au ca scop informarea directă sau indirectă a acesteia din urmă asupra modului în care evoluează urmărirea penală, aceste comunicări dintre inculpat și suspectă având loc în perioada în care Direcția Națională Anticorupție a efectuat acte urmărire penală în cauză. (...) Suspecta Lis Elena Carmen are calitatea de consilier al primarului Pendiuc și lucrează la Primăria Municipiului Pitești, fiind la curent cu solicitările pe care Direcția Națională Anticorupție le-a adresat Primăriei Municipiului Pitești, transmiterea de informații fiind în ambele sensuri", se mai precizează în documentul DNA.

În 7 noiembrie, Tribunal București a dispus arestarea preventivă lui Pendiuc și Scarlat, însă în urma contestației formulate de cei doi, la 19 noiembrie, Curtea de Apel București a dispus arestul la domiciliu față de aceștia. Celor doi le-au fost stabilite următoarele obligații: să nu părăsească imobilul în care locuiesc fără permisiunea organului judiciar care a dispus această măsură sau în fața căruia se află cauza și să se supună restricțiilor stabilite; să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori sunt chemați; să nu comunice cu ceilalți participanți la comiterea infracțiunii, cu martorii, precum și cu alte persoane stabilite de organul judiciar; să poarte permanent sistem electronic de supraveghere.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...