UPDATE Cursurile vor fi întrerupte luni în București și în 6 județe

UPDATE Cursurile vor fi întrerupte luni în București și în 6 județe

UPDATE 14.26 Colegiile prefecturale din municipiul București și județele Ilfov, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Buzău și Tulcea au decis suspendarea cursurilor din toate unitățile de învățământ de pe raza județelor, iar la Brăila autoritățile au hotărât suspendarea orelor în mediul rural și în orașele Făurei, Ianca și Însurăței, informează duminică MENCȘ pe pagina de Facebook. Potrivit sursei citate, în municipiul Brăila, cursurile se vor derula normal.

Este posibil ca în cursul zilei de duminică și alte județe să ia decizia suspendării cursurilor din cauza vremii.

În ceea ce privește cursurile universitare, reprezentanții MENCȘ au luat legătura cu rectorii instituțiilor de învățământ superior din orașele aflate sub cod portocaliu, iar aceștia au decis ca desfășurarea cursurilor și a examenelor să nu fie afectată.

"În situația în care studenții nu vor reuși să susțină evaluările din cadrul sesiunii, acestea vor putea fi reprogramate la nivelul fiecărei universități în parte", mai afirmă aceeași sursă.

UPDATE ORA 12.02 Cursuri suspendate luni în București, Ilfov, Călărași și Ialomița

Inspectoratele școlare din București, Ilfov, Ialomița și Călărași au anunțat, până în prezent, că școlile și grădinițele vor avea cursurile suspendate luni, a declarat pentru AGERPRES ministrul Educației, Adrian Curaj.

"La momentul acesta, Ilfov, Călărași, București și Ialomița suspendă luni cursurile. Dâmbovița, Buzău, Galați și Dolj au întâlniri ale comitetelor pentru situații de urgență în cursul zilei", a afirmat ministrul.

Referindu-se la universități, Curaj a spus că majoritatea acestora sunt în sesiune.

Potrivit unui comunicat de presă al MENCȘ, în celelalte județe din țară afectate de căderile abundente de zăpadă și de viscol, deciziile privind susținerea orelor de curs vor fi luate în această după-amiază, în cadrul colegiilor prefecturale.

Ministerul Educației precizează că hotărârea privind susținerea ori suspendarea cursurilor trebuie să țină cont de evoluția vremii și de siguranța elevilor și a profesorilor, precum și de asigurarea condițiilor proprii desfășurării orelor de curs.

De asemenea, MENCȘ afirmă că este în permanentă legătură cu inspectoratele școlare din teritoriu și va reveni în cursul acestei zile cu informații, în funcție de evoluția punctuală a evenimentelor.

"Majoritatea universităților sunt în sesiune, iar cele care nu sunt în sesiune au fost contactate să ne transmită ce decizii iau. Vor veni cu informații clare", a mai spus ministrul.

UPDATE ORA 11.14 Cursurile în școlile și grădinițele din București și Ilfov vor fi luni suspendate

Cursurile în școlile și grădinițele din București și Ilfov vor fi luni suspendate, anunță Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, duminică, pe pagina de Facebook.

"Inspectoratele școlare județene București și Ilfov au decis suspendarea cursurilor pentru luni, 18 ianuarie 2016, din cauza condițiilor meteo nefavorabile", afirmă sursa citată.

ORA 10.56 IȘMB: Școlile din Capitală își suspendă luni cursurile

Elevii din Capitală nu vor merge luni la școală, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Ionel Florian Lixandru.

"În urma discuțiilor cu prefectul municipiului București, am hotărât să suspendăm cursurile pentru mâine", a afirmat inspectorul general școlar.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…