UTI Grup a pus la dispoziția organelor de cercetare toate documentele solicitate, după ce patronul companiei a ajuns la DNA

UTI Grup a pus la dispoziția organelor de cercetare toate documentele solicitate, după ce omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, patronul grupului de firme UTI, fost dus, joi, la audieri, la Direcția Națională Anticorupție, informează un comunicat al companiei, publicat pe site.

"Domnului Tiberiu Urdăreanu i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect în legătură cu presupuse acte de corupție. Societatea UTI Grup a pus la dispoziția organelor de cercetare toate documentele solicitate și va colabora în continuare, în mod prompt și transparent, cu autoritățile în vederea stabilirii adevărului, furnizând orice informație este solicitată de organele de anchetă", se menționează în comunicat.

Reprezentații grupului precizează că nu vor comenta "în acest moment" informațiile care circulă în media, subliniind că punerea în mișcare a acțiunii penale nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

"Ne limităm în a nu comenta, în acest moment, informațiile care circulă în media. Facem precizarea că, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, punerea în mișcare a acțiunii penale nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", se mai arată în comunicat.

Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, patronul grupului de firme UTI, se află, joi, la DNA pentru a fi audiat într-un dosar de corupție. Urdăreanu a fost adus cu mandat.

Patronul UTI nu a făcut declarații la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție. Până în prezent nu se știe în ce dosar a fost chemat de procurori. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Mă cutremur să mă gândesc ce se va întâmpla”

2 Răsturnare de situație în Ungaria? / Alianţa Fidesz-KDNP ar avea 50%

3 Încă o mare porcărie moșită de „împărăteasa” României

4 „PSD-ului i se rezervă o soartă proastă dacă va urma ceea ce îndeamnă domnul Sorin Grindeanu. Riscă să ajungă inclusiv în opoziţie”

5 BREAKING Coiful de la Coțofenești și tezaurul dacic au fost recuperate