Vaslui: Certuri în fața Judecătoriei între susținătorii victimei și cei ai acuzaților din procesul de viol

Susținătorii celor șapte tineri din Văleni, acuzați că au violat o elevă la sfârșitul anului trecut, și cei ai victimei s-au certat, vineri, în fața Judecătoriei Vaslui. După ce au proferat injurii unii la adresa altora, susținătorii din stradă au fost la un pas de a se încăiera, dar au fost despărțiți de forțele de ordine.

În prezent, în fața Judecătoriei Vaslui, se află peste o sută de oameni, majoritatea acestora fiind persoane care au venit special pentru a o susține moral pe fată.

În timpul procesului de vineri, ședința de judecată a fost întreruptă după ce avocații celor acuzați au depus cereri de recuzare a judecătorului. Procesul tocmai a fost reluat.

Cei șapte tineri au fost trimiși în judecată pe 8 decembrie 2014, sub acuzația de viol și lipsire de libertate, toți în stare de arest preventiv.

Pe 2 aprilie 2015, trei dintre tineri — Boicu Ionuț Bogdan, Rotaru Alin Dumitru și Surleac Ioan — au recunoscut acuzațiile și au cerut să fie judecați prin procedura simplificată, iar la același termen un magistrat a decis ca ei să fie judecați în arest la domiciliu. Decizia nu a fost contestată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, reprezentat în sala de judecată de procurorul Ingrid Botezatu.

Magistrații judecătoriei Vaslui au dispus, pe 19 iunie, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar.

În urma reacțiilor din partea societății civile, a politicienilor și a simplilor cetățeni care au transmis mesaje de susținere pentru fata abuzată, Consiliul Superior al Magistraturii și Parchetul General au dispus verificări privind legalitatea procedurilor și a deciziei pronunțate în acest caz. AGERPRES


populare
astăzi

1 Impozit dublu pe tot apartamentul pentru balcoanele închise ilegal din 2026

2 „Ai băut ceva?” Scandal monstru între Ponta și Miruță, în direct la TV: „Băi, mincinosule, îmi vine să vomit când te ascult”. De la ce s-au luat

3 Cât ajunge să coste verificarea obligatorie a centralei termice înainte de iarnă

4 STENOGRAME Cinismul PSD în spatele ușilor închise: disperarea după „pârghii” și teama de AUR

5 Percheziții DNA la o firmă administrată de fratele șefului CCIR