Comisia electorală din Ucraina a fost victima unui atac informatic înaintea alegerilor legislative

Comisia electorală ucraineană a fost vizată sâmbătă, în ajunul alegerilor legislative, de un atac informatic care, potrivit acesteia, nu va avea nicio repercusiune asupra scrutinului, contrar unor informații difuzate de presa rusească, relatează AFP.

Site-ul www.cvk.gov.ua a fost scos din uz temporar, iar serviciile de securitate au explicat că au constatat atacuri de tip "denial of service" (DDoS), un tip de agresiune prin care se urmărește blocarea accesului la un sistem sau la un serviciu oferit de acesta. Serviciile de securitate informatică ale guvernului au asigurat pe pagina lor de Facebook că acest atac "previzibil" fusese anticipat.

Criza ucraineană a fost marcată, printre altele, de o multiplicare a atacurilor informatice din toate părțile, vizând atât site-urile Kremlinului, cât și cele ale unor bănci rusești sau ale NATO. "Toate resursele informatice ale Comisiei electorale funcționează în mod normal și sunt protejate la un nivel ce face orice acces imposibil din partea serviciilor speciale ale unor țări dezvoltate", a declarat președintele Comisiei, Mihailo Ohendovski, citat de Interfax.

Agenția de presă rusă RIA Novosti, citând un comunicat publicat pe site-ul personal al procurorului general ucrainean, a afirmat că numărătoarea electronică a voturilor din cadrul scrutinului de duminică nu ar mai fi posibilă. În replică, un purtător de cuvânt al comisiei a dezmințit această informație și a asigurat că sistemul de numărătoare a voturilor va funcționa în mod normal. Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al serviciilor de securitate ucrainene a precizat pentru AFP că această comisie a fost vizată de atacuri de o săptămână, dar că ele au fost respinse.

AGERPRES


populare
astăzi

1 România proștilor care se dau deștepți / Cum a fost scoasă din context declarația unui specialist, reinterpretată de nespecialiști și transformată în de…

2 Tragedie pe A21 / Părinți români au condus 100 km cu fiul decedat în mașină

3 Via Transilvanica vs. Camino de Santiago: „Poți merge ore fără să vezi un om”

4 Economist rus de stat / Rusia pierde războiul cu Ucraina, inevitabilă criză socială

5 Vladimir Putin își mută activitatea în Siberia, ferit de dronele ucrainene