VIDEO Poliţia din Dubai a arestat 15 femei care s-au pozat nud pe balconul unui zgârie-nori

Poliţia din Dubai a arestat un grup de femei care s-au fotografiat şi s-au filmat nud pe balconul unui zgârie-nori din cel mai mare oraş al Emiratelor Arabe Unite, relatează presa internaţională.

Grupul de femei a fost arestat pentru încălcarea legii privind decenţa în public, dar şi pentru distribuirea de material pornografic.

Încălcarea legii privind decenţa în public poate fi sancţionată în Emiratele Arabe Unite cu până la şase luni de închisoare şi o amendă de 5.000 de dirhami (aproape 1.160 de euro), iar distribuirea de material pornografic prevede de asemenea pedepse cu închisoarea şi sancţiuni de până la 500.000 de dirhami (aproape 116.000 de euro).

În imagini, care au fost distribuite sâmbătă după-amiază, apar 15 fotomodele. Acestea ar fi făcut poze pentru promovarea unui site israelian care ar fi o versiune a unui site de adulţi din Statele Unite, notează The Sun.

„Astfel de comportamente sunt inacceptabile, nu reflectă valorile şi etica societăţii din Emiratele Arabe Unite”, se arată într-un comunicat al Poliţiei din Dubai.

Potrivit Moskovskii Komsomoleţ, cele 15 fotomodele sunt originare din Belarus, Republica Moldova, Rusia şi Ucraina.


populare
astăzi

1 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

2 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

3 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3

4 Uniforma obligatorie revine în școli: decizia Senatului și reacțiile din teritoriu

5 VIDEO Gest romantic pe aeroport între Nicușor Dan și partenera sa, la New York