1.579 de pietre semiprețioase și 205 tablouri au fost găsite de procurorii DNA la locuința milionarului Horia Simu

1.579 de pietre semiprețioase și 205 tablouri au fost găsite de procurorii DNA la locuința milionarului Horia Simu

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA au descoperit la locuința milionarului Horia Simu, acuzat de obţinerea unei despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 55 milioane de euro, s-au descoperit 1579 pietre semiprețioase precum şi un număr de 205 tablouri, ce urmează a fi evaluate. 

Horia Simu va fi cercetat în arest peventiv, după ce ICCJ i-a respins, marţi, contestaţia în dosarul în care este acuzat de obţinerea unei despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 55 milioane de euro, iar avocatul cercetat în aceeaşi cauză a fost pus sub control judiciar de CAB. Decizia luată de Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie (ICCJ) în cazul omului de afaceri Horia Simu este definitivă. Simu a fost arestat, pe 3 iulie, pentru 30 de zile de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), dar a contstat decizia.

La data de 02 iulie 2015 a fost efectuată o percheziţie imobiliară la unul din domiciliile lui Horia Simu. Cu ocazia desfăşurării acestei activităţi judiciare, în imobil au fost descoperite un număr impresionant de opere de artă, bijuterii, ceasuri de valoare, înscrisuri referitoare la proprietăţi deţinute de către inculpat, atât direct, cât şi prin intermediul unor societăţi off-shore.

Astfel, în principal, de la locuinţa lui Horia Simu au fost ridicate nouă ceasuri, opt dintre acestea, mărcile „LONGINES”, „BREITLING”, „ULYSSE NARDIN”, „ROLEX”, „ZENITH” şi „IWC” fiind estimate împreună la valoarea de 62.290 euro.

Totodată, de la locuinţa acestuia au fost ridicate un număr de 1579 pietre semiprețioase (conform menţiunilor de pe cutiile în care acestea se găsesc) precum şi un număr de 205 tablouri, ce urmează a fi evaluate.
De asemenea, din acelaşi imobil, au fost ridicate mai multe înscrisuri din care rezultă că Horia Simu a achiziţionat unele opere de artă, respectiv tablouri şi grafică, în perioada martie 2008 – martie 2012, în valoare de 777.000 euro şi 297.685,49 lei.



Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!

5 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?