A fost dezlegat misterul morții vedetei de Instagram care a fost găsită dezbrăcată, la marginea unui drum

La aproape 2 luni după ce a fost  găsită moartă, complet dezbrăcată , la marginea unui drum, polițiștii din Houston au anunțat că Alexis Sharkey, o vedetă pe Instagram de 26 de ani, a fost ucisă prin strangulare.

Polițiștii au spus că nu au fost făcute deocamdată arestări și nici nu s-au formulat acuzații împotriva vreunei persoanei, potrivit  BuzzFeed News .

Alexis Alexis Sharkey FOTO: Instagram/ Alexis Sharkey

Numele legal al tinerei era Alexis Robinault.

Sharkey devenit vedetă pe Instagram postând poze cu ținute, machiaj, ieșiri cu prietenii, diverse activități.

În dimineața de 28 noiembrie, trupul ei a fost găsit la marginea unui drum. La acea vreme, polițiștii au spus că trupul ei nu prezenta răni vizibile.

Mama ei a declarat pentru ABC News că fiica ei a dispărut chiar cu o zi înainte. Soțul lui Sharkey, Tom Sharkey, a sunat să spună familiei că nu mai știa nimic de soția sa de vreo 24 de ore, chiar după ce cuplul sărbătorise Ziua Recunoștinței.

După ce trupul ei a fost găsit, Tom a postat imagini cu el și soția lui. El nu a vrut să facă niciun comentariu despre moartea soției.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români