A murit Robbie Coltrane. Actorul l-a interpretat pe Hagrid în filmele Harry Potter

A murit Robbie Coltrane. Actorul l-a interpretat pe Hagrid în filmele Harry Potter

Actorul Robbie Coltrane a murit la 72 de ani, într-un spital din Scoția, a anunțat agentul său vineri seară, fără a dezvălui cauza decesului. Era divorțat de Rhona Gemmell și avea doi copii.

Într-o declarație, agentul său a spus că actorul va fi „probabil cel mai bine amintit în deceniile următoare ca Hagrid”, care „a provocat un flux de scrisori ale fanilor în fiecare săptămână peste 20 de ani”. Ea l-a descris pe Coltrane, al cărui nume real era Anthony Robert McMillan, drept un „actor minunat” și „inteligent”. Agentul său nu a oferit detalii despre moartea sa, dar a spus că familia lui Coltrane a mulțumit echipei de la Spitalul Regal Forth Valley pentru îngrijirea acordată.

Coltrane a devenit cunoscut pentru rolul de detectiv în serialul din anii 1990 „Cracker”, pentru care a câștigat premiul de cel mai bun actor la Premiile Academiei Britanice de Televiziune trei ani consecutiv.

Și-a câștigat însă notorietatea la nivel mondial cu rolul bândului uriaș Hagrid, un mentor al băiețelului vrăjitor Harry Potter, în cele opt filme lansate între 2001 și 2011.

Actorul scoțian a fost nevoit să renunțe la actorie din cauza unor probleme de sănătate. După rolul din Harry Potter a mai întruchipat un comediant acuzat de violarea unei fete de 15 ani.

Coltrane a jucat și în filmele James Bond GoldenEye şi World is not enough, precum și în Nuns On The Run, Mona Lisa şi Ocean's 12.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...