A născut la 54 de ani dintr-un embrion congelat timp de peste două decenii
La Atena a venit pe lume o fetiță perfect sănătoasă, cântărind 3,49 kilograme, a cărei naștere marchează un moment deopotrivă emoționant și excepțional din punct de vedere științific. Părinții i-au pus numele Georgia, un omagiu adus fratelui ei, Giorgos, care a murit anul trecut într-un accident rutier la vârsta de 21 de ani.
O femeie de 54 de ani a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Foto: greekradiofl.com
Christina Rapti-Tzelepi și partenerul ei de viață, Constantinos Raptis, recurseră la fertilizarea in vitro încă din 2004, procedură în urma căreia se născuse fiul lor. După dispariția tragică a băiatului, cuplul a găsit puterea de a privi spre viitor și a cerut utilizarea embrionilor păstrați la temperaturi scăzute încă de la prima procedură, relatează The Washington Post .
„Am decis să-i mai dăm vieții o șansă, să facem un nou început, să aducem o nouă viață în casa noastră și să continuăm povestea familiei noastre”, a mărturisit mama.
Procesul a implicat însă o presiune uriașă de timp. În Grecia, normele legale impun o vârstă-limită strictă de 54 de ani pentru femeile care doresc să efectueze proceduri de fertilizare asistată. Când a fost demarat planul, Christina se afla la doar aproximativ două luni și jumătate distanță de împlinirea acestei limite legale, timp în care a trebuit să obțină toate avizele necesare și să realizeze procedura propriu-zisă.
„Am avut la dispoziție doar două luni și jumătate. A fost stresant, dar cu putere interioară și cu medicul nostru și întreaga sa echipă alături, am reușit să depășim fiecare obstacol”, a detaliat femeia despre etapele parcurse.
Transferul embrionar s-a încheiat cu succes, iar sarcina a decurs fără probleme majore până la naștere, într-un moment în care embrionul fusese conservat de mai bine de două decenii. Deși 22 de ani reprezintă un interval extrem de rar întâlnit, precedentul mondial absolut a fost consemnat anul trecut în Ohio, Statele Unite, unde un cuplu a adus pe lume un bebeluș dintr-un embrion criogenat timp de trei decenii, record certificat de Guinness World Records.
În urma acestui caz, medicul care a gestionat procedura, dr. Kostas Pantos, atrage atenția asupra rigidității normelor actuale din Grecia și susține revizuirea cadrului legislativ: „Legea este foarte strictă: 54 de ani plus o zi nu este permis. Poate că a venit momentul să se schimbe”.
Soțul femeii, Constantinos Raptis, în vârstă de 60 de ani, a ținut să mulțumească echipei medicale pentru sprijinul oferit într-una dintre cele mai negre etape ale existenței lor.
„Ne-a luat de mână și ne-a scos din cel mai adânc întuneric. Am ieșit din acel întuneric și cred că acum avem multe motive pentru care să trăim”, a afirmat tatăl copilei.
Explorează subiectele:
