Actorul britanic Ralph Fiennes a devenit cetățean sârb

Actorul britanic Ralph Fiennes, interpretul personajului Lord Voldemort din seria ''Harry Potter'', a primit duminică pașaportul sârb din mâinile președintelui Aleksandar Vucic, potrivit AFP.

Decizia formală de a-i acorda cetățenia sârbă actorului de 54 de ani, născut în orașul Ipswich, în sud-estul Marii Britanii, a fost luată la începutul lunii de guvernul condus de Ana Brnabic.

''N-am crezut niciodată că voi deveni cetățean sârb, iar acum se pare că am devenit'', a declarat actorul în sârbă, în timpul ceremoniei desfășurată la sediul președinției.
''Noi, sârbii, suntem fericiți de a vă avea ca prieten, iar acum de a ne fi compatriot'', i-a spus președintele Vucic actorului, nominalizat de două ori la premiile Oscar și care a jucat în zeci de filme printre care ''Lista lui Schindler'', ''Pacientul englez'' și ''Skyfall''.

În prezent, la Belgrad, actorul participă la filmările unei pelicule despre legendarul dansator Rudolf Noureev.

Tot în Serbia, Ralph Fiennes a realizat, în 2010, prima sa peliculă din postura de regizor, ''Coriolanus'', adaptare după piesa lui Shakespeare. În luna iunie, a asistat la ceremonia de învestitură a președintelui Vucic.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică

5 Cum a intrat STB în insolvență: Șoferii, salarii și de 18.000 de lei și 4.876 de rude