Actriţa Gina Lollobrigida, în vârstă de 95 de ani, vrea să candideze pentru Senatul Italiei

„M-am săturat să-i aud pe politicieni certându-se între ei fără să se apuce vreodată de treabă", a declarat ea într-un interviu publicat luni în ziarul Corriere della Sera.

„Italia este în dificultate, vreau să fac ceva bun şi pozitiv", a spus actriţa.

Cariera ei cinematografică a atins apogeul în anii 1950, cu cele mai faimoase filme ale ei, între care "Beat the Devil" (1952) şi "The Hunchback of Notre Dame" (1956).

Lollobrigida vrea să participe la alegeri pe o listă de candidaţi care include Partidul Comunist.

Ea a declarat că a vorbit cu avocatul ei înainte de a lua decizia. Lollobrigida are un tutore, care i-a fost atribuit de o instanţă după o dispută în familie de ani de zile şi, prin urmare, nu are voie să ia singură decizii cu privire la bunurile ei.

Lolobrigida a încercat să-şi lanseze o carieră în politică încă din 1999, când a candidat pentru Parlamentul European, dar nu a obţinut numărul de voturi necesare.

„A fost o experienţă. În viaţă poţi pierde şi poţi câştiga", a spus ea, scrie Agerpres .

Italia va alege un nou parlament în septembrie după căderea guvernului de uniune naţională condus de Mario Draghi la sfârşitul lunii iulie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

2 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?

5 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...