Adrian Năstase: Ideea repatrierii aurului BNR mi se pare de bun simţ

Fostul premier Adrian Năstase afirmă duminică, într-o postare pe blogul său, că ideea repatrierii aurului BNR de la Londra i se pare ''de bun simţ''', în condiţiile în care ''România nu mai este în situaţia de la sfârşitul anilor '90'', iar Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană.

"Când am citit iniţiativa legislativă a lui Liviu Dragnea şi a lui Şerban Nicolae, mi-am spus, imediat, 'De ce nu?' În definitiv, România nu mai este în situaţia de la sfârşitul anilor '90. În plus, Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană. Pe de altă parte, unele evoluţii recente ne arată că, în anumite situaţii, pentru diverse motive, mai întemeiate sau nu, unele rezerve pot fi sechestrate. În perioada comunistă, era la modă sechestrarea unor nave româneşti pentru datorii ale unor întreprinderi de stat - considerate datorii ale statului", argumentează fostul premier.

El adaugă că e posibil şi ca această iniţiativă a fost lansată pentru a schimba agenda dezbaterilor politice. "Unii spun că această iniţiativa a fost lansată pentru a schimba agenda dezbaterilor publice - în condiţiile în care, la Parlamentul european, obiecţiile referitoare la numirea, ca procuror şef european, a Laurei Codruţa Kovesi nu avuseseră succes. Posibil", mai spune Năstase.

"Rămâne însa chestiunea de principiu - ideea repatrierii aurului BNR - care mi se pare de bun simţ. Cu atât mai mult cu cât nimeni nu a solicitat ca aurul de la Moscova să fie 'repatriat' la Londra, ci la Bucureşti!", concluzionează fostul premier, în încheierea postării de pe blog .

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi senatorul PSD Şerban Nicolae au depus miercuri, la Senat, o propunere legislativă care prevede că depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României (BNR) în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ne furau banii, își cumpărau case și mașini de câteva sute de mii de dolari. Lor nu le pasă deloc de oameni, vor fura totul!”

2 SURSE Guvernul Bolojan e ca și picat, moțiunea va fi votată de cel puțin 270 de parlamentari. Cătălin Predoiu, premierul agreat la Cotroceni

3 Războiul intern din PSD / Jocurile de culise

4 „Nu votez moțiunea împotriva celui mai competent premier de la Revoluție până acum”

5 Ruptură în PSD. Grindeanu îi cere Victoriei Stoiciu să plece și din Parlament. Reacția senatoarei