AEP: 18.881.604 de alegători înscriși în Registrul electoral, cu 25.117 mai puțini față de ultima informare publică

AEP: 18.881.604 de alegători înscriși în Registrul electoral, cu 25.117 mai puțini față de ultima informare publică

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că numărul total al alegătorilor români înscriși sâmbătă în Registrul electoral, inclusiv cetățenii care vor împlini 18 ani până la data de 11 decembrie 2016, este de 18.881.604.

"Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, la data de 10 decembrie 2016, numărul total al alegătorilor români înscriși în Registrul electoral, inclusiv cetățenii care vor împlini 18 ani până la data de 11 decembrie 2016, este de 18.881.604, cu 25.117 mai puțini față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, în data de 8 noiembrie 2016, când erau înregistrați 18.906.721 de cetățeni, incluzându-i pe cei care vor împlini 18 ani la data alegerilor, informează un comunicat al AEP, transmis sâmbătă AGERPRES.

Potrivit sursei citate, "dintre aceștia, 18.263.876 de cetățeni sunt alegători cu domiciliul sau reședința în țară, 4.197 sunt cetățeni români cu domiciliul sau reședința în străinătate care au optat pentru votul în secții de votare din apropierea locuinței, 8.889 sunt cetățeni români care au solicitat să voteze prin corespondență, iar un număr de 604.642 sunt cetățeni români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport tip CRDS".

AEP menționează că datele referitoare la numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral sunt într-o continuă modificare, fiind actualizate prin operațiuni curente efectuate de primari, prin importuri de date de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și de la Direcția Generală de Pașapoarte.

AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENT „Nicușor Dan a obținut 12 milioane de euro în cea mai strălucită afacere politică din istoria României”

2 Dezvăluiri cutremurătoare! / „Evaziune de peste 5 miliarde de lei pe an” / Scrisoarea integrală a „Grupului vameșilor care s-au săturat”

3 BREAKING Bolojan a încasat în 2007 echivalentul a 71 de salarii medii lunare ca membru al Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigu…

4 VIDEO Clip viral cu Iliescu la liftul înspre Rai...

5 BREAKING „De ce să sufere toată România din cauza celor 1.000 de șmecheri?” / Iancu Guda a publicat lista cu cei mai mari 1000 de datornici la stat