After–school generalizat și masa caldă în școli, finanţate cu bani europeni, anunță vicepremierul Raluca Turcan

After–school generalizat și masa caldă în școli, finanţate cu bani europeni, anunță vicepremierul Raluca Turcan

Implementarea generalizată a after–school-ului în școli și masa caldă se vor realiza cu finanțare europeană, a anunțat în această dimineață Raluca Turcan. Vicepremier care coordonează activitățile ministerelor Educației și Fondurilor Europene în guvernul Orban, Turcan a declarat că a discutat cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, despre acordarea unei finanțări europene complementare pentru programe educaționale incluzive.

Anunțul after–school-ului generalizat în școlile din România și a introducerii mesei calde în clase vine la o zi după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea ce reduce cu cel puțin 5 numărul de ore pe care elevii îl vor face în gimnaziu. După ce, inițial, a declarat că reducerea orelor în gimnaziu înseamnă tăieri de discipline, ministrul Educației, Monica Anisie, a revenit ulterior și a vorbit despre menținerea posturilor profesorilor, prin generalizarea programului after school.

Anunțul făcut de vicepremierul Raluca Turcan, pe  pagina sa de Facebook :

“Agendă de bună-guvernare: 300 de milioane de euro din fonduri europene, salvate de la dezangajare, plus încă 200 de milioane de euro atrase suplimentar.

Am discutat, în această dimineață, soluții concrete cu ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș, pentru:

  • Acoperirea costurilor suplimentare pentru investiții generate de sectorul construcții ca urmare a OUG 114, prin realocarea a 200 de milioane de euro din fonduri europene;
  • Racordarea la apă și canalizare a zonelor rurale care nu beneficiază de aceste facilități, prin alocarea a 500 milioane euro pentru cofinanțare. Fondurile europene nefolosite vor fi, de asemenea, redirecționate pentru domeniul transporturilor si pentru regenerare urbană;
  • Finanțare europeană complementară pentru programe educaționale incluzive, precum cel de After–School generalizat și alimentație în școală;
  • Investiții pentru cabinetele medicilor de familie, printr-un program special de sănătate finanțat din bani europeni;
  • Constituirea a 8 complete regionale specializate pentru judecarea cauzelor care au drept obiect contestații la procedurile de achiziție publică. În acest fel, vor putea fi judecate rapid cauzele care țin pe loc investițiile;
  • Racordarea la gaze a gospodăriilor din mediul urban și racordarea la rețeaua de curent electric în mediul rural, prin implementarea unui Program pilot cu finanțare europeană”.

Vicepremier fără portofoliu în Guvernul Orban, Raluca Turcan a primit în coordonare activitatea unor ministere-cheie: ministerele Educației și Cercetării, Sănătății, Justiției, Dezvoltării și Administrației, Fondurilor Europene, Culturii și Muncii.


populare
astăzi

1 VIDEO Călin Georgescu începe să spună chestii din culise... De pildă, ce a vorbit cu Pahonțu, șeful SPP...

2 Foarte interesante amănunte...

3 O nouă scorneală sau o pistă reală?

4 Această domnișoară a făcut 43 de milioane de dolari, într-un singur an

5 Asta ar fi o chestie tare pentru România, dacă se va materializa...