Agresorul de la Munchen are probleme psihice și este consumator de droguri, potrivit unui ministru bavarez

Germanul care a înjunghiat mortal o persoană și a rănit alte trei marți dimineața într-o gară din Grafing, în apropiere de Munchen, în sudul Germaniei, suferă de tulburări psihice și este consumator de droguri, a declarat ministrul de interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann, care a exclus posibilitatea ca în spatele atacului să se afle o motivație islamistă, transmite DPA.

Anchetatorii au indicat anterior că investighează o eventuală motivație politică a atacului după ce presa a relatat că martori oculari l-au auzit pe agresor strigând 'Allah Akbar'.

Joachim Herrmann a afirmat însă, după ședința guvernului regional, că agresorul, care a recunoscut atacul, se află în mod evident într-o stare psihică precară.

Potrivit anchetatorilor, germanul de 27 de ani s-a repezit cu un cuțit asupra a patru bărbați , cu vârste între 43 și 58 de ani, într-o gară din Grafing, în jurul orei ocale 05.00 (03.00 GMT). Victimele încercau să se îmbarce într-un tren spre capitala bavareză Munchen, situată la o distanță de circa 30 km.

Una dintre victime, un bărbat de 56 de ani, a decedat la spital, iar o alta se află în stare critică.

Suspectul, care era desculț în momentul atacurilor, a fost arestat și dezarmat la locul faptei.

Primarul din Grafing, Angelika Obermayr, a declarat, pentru un post de televiziune, că atacul i-a șocat profund pe locuitorii acestui 'orășel extrem de liniștit'. 'Așa ceva este complet nou și îi șochează profund pe oamenii de aici', care au mai văzut asemenea orori numai la televizor, a afirmat ea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet