Alba: Omul de afaceri Ilie Carabulea rămâne în penitenciar

Alba: Omul de afaceri Ilie Carabulea rămâne în penitenciar

Omul de afaceri Ilie Carabulea, aflat în detenție la Penitenciarul Aiud, fiind condamnat în iunie la cinci ani de închisoare în dosarul ASF-Carpatica, și-a retras luni, la Tribunalul Alba, contestația formulată împotriva deciziei Judecătoriei Aiud care, luna trecută, i-a respins ca "inadmisibilă" cererea de liberare condiționată.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba, Sorina Cristorian, a declarat, pentru AGERPRES, că instanța a luat act de retragerea contestației, rămânând astfel definitivă sentința Judecătoriei Aiud.

"Respinge ca inadmisibilă cererea de liberare condiționată a deținutului Carabulea Ilie, aflat în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei de cinci ani închisoare", se arată în decizia Judecătoriei Aiud pronunțată în noiembrie, împotriva căreia omul de afaceri a formulat contestație la Tribunalul Alba.

Nu a fost prima cerere de liberare condiționată formulată de către omul de afaceri sibian. După ce Judecătoria Aiud i-a admis respectiva cerere, Tribunalul Alba a desființat, în 25 septembrie, sentința atacată de procurori și a respins propunerea Comisiei de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului Aiud privind liberarea condiționată. Totodată, Tribunalul Alba a decis atunci că o nouă propunere de liberare condiționată va putea fi făcută doar în primăvara anului viitor, după data de 25 martie.

Pe de altă parte, în 7 noiembrie, Ilie Carabulea a făcut o contestație la executare, Judecătoria Aiud declinându-și, recent, competența în vederea soluționării acesteia în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

În 28 iunie 2017, Ilie Carabulea a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ASF-Carpatica. Inițial, la instanța de fond, Curtea de Apel București, Ilie Carabulea a primit șase ani și șase luni de închisoare cu executare.

El a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru săvârșirea unor fapte de corupție. Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de polițe de asigurări, în ponderea cărora cea mai mare proporție o aveau asigurările tip RCA, avea o situație financiară precară și necesita o infuzie de capital de circa 11.000.000 de euro.

Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea a constituit, conform procurorilor, un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii unor infracțiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig.

Carabulea a mai fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în 2012, pentru o jumătate de an, fiind liberat condiționat înainte de expirarea duratei pedepsei de un an și șase luni de închisoare primită pentru dare de mită și cumpărare de influență. La vremea respectivă, o comisie constituită la nivelul Penitenciarului Aiud a aprobat propunerea ca Ilie Carabulea să poată fi liberat condiționat, luându-se în calcul faptul că acesta a avut pe perioada detenției o bună purtare, nu a înregistrat abateri disciplinare și a muncit în penitenciar, desfășurând activități lucrative la biblioteca unității, de la distribuire de carte, la inventariere fonduri de carte.

AGERPRES / (AS—autor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...