Alegeri parlamentare: 6.477 de candidați luptă pentru 448 de locuri în 43 de circumscripții electorale

Alegeri parlamentare: 6.477 de candidați luptă pentru 448 de locuri în 43 de circumscripții electorale

Un număr de 6.477 de candidați cer, duminică, votul a peste 18 milioane de alegători, pentru 448 de fotolii parlamentare, în 43 de circumscripții electorale.

Conform datelor furnizate sâmbătă de Autoritatea Electorală Permanentă, numărul total al alegătorilor români înscriși în Registrul electoral, inclusiv cetățenii care vor împlini 18 ani până la data de 11 decembrie, este de 18.881.604.

Potrivit AEP, 18.263.876 de cetățeni sunt alegători cu domiciliul sau reședința în țară, 4.197 sunt cetățeni români cu domiciliul sau reședința în străinătate care au optat pentru votul în secții de votare din apropierea locuinței, 8.889 sunt cetățeni români care au solicitat să voteze prin corespondență, iar un număr de 604.642 sunt cetățeni români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport tip CRDS.

Au fost constituite circumscripții electorale la nivelul celor 41 de județe, o circumscripție în municipiul București și o circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării.

În cursa electorală pentru scrutinul din 11 decembrie s-au înscris în total 6.477 de candidați, potrivit Biroului Electoral Central, 4.251 de candidați pentru Camera Deputaților și 2.226 pentru Senat.

Senatorii și deputații se aleg prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale. Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 73.000 de locuitori, iar norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori.

În circumscripțiile electorale din țară vor fi aleși 308 deputați și 134 de senatori. În circumscripția electorală 43 pentru cetățenii români cu domiciliul în afara țării vor fi aleși 2 senatori și 4 deputați.

Camera Deputaților și Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungește de drept în caz de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență, până la încetarea acestora. Candidații trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 23 de ani pentru a fi aleși în Camera Deputaților și de cel puțin 33 de ani pentru a fi
aleși în Senat.

Potrivit legii, este interzisă continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum și sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediul secțiilor să voteze sau nu un anumit partid politic ori un candidat independent. Alegătorii au dreptul la un singur vot.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro