AlegeriLocale2020/Orban: Suntem singurii care avem puterea de a bate PSD

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a afirmat miercuri, la Curtea de Argeş, că liberalii sunt singurii care îi pot învinge pe social-democraţi în alegeri.

"Suntem singurii (...) care avem puterea de a bate PSD. PSD nu e simplu de bătut. După fiecare bătaie pe care a încasat-o PSD, că s-a săturat lumea de minciunile lor, uşor-uşor au mizat pe uitare, au revenit şi de fiecare dată au revenit şi au mai distrus ceva din ţara asta, au mai creat o întârziere pentru vreun proiect, au mai nenorocit nişte oameni, au mai alungat nişte tineri din ţară la fiecare revenire la putere", a declarat Orban.

În opinia sa, un atu al PNL în alegerile locale îl reprezintă primarii liberali aflaţi deja în funcţie şi care au demonstrat că se poate face performanţă în administraţie.

"Primarii pe care îi avem se deosebesc radical de cei mai mulţi dintre primarii PSD. Unde sunt primari liberali există investiţii, există atragere de fonduri europene şi proiecte pe fonduri europene, (...) există dezvoltare a infrastructurii (...). Lucrul ăsta trebuie să-l spunem oamenilor, să le arătăm că merită să încerce pe mâna liberalilor", a spus liderul PNL.

Premierul Ludovic Orban a participat miercuri, la Piteşti şi Curtea de Argeş, la evenimentele de prezentare a candidaţilor PNL pentru alegerile din 27 septembrie. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 Foarte interesante amănunte... / A început și la noi?

3 Cine se afla la bordul unui avion Iliușin Il-76 al guvernului Rusiei care a zburat din Iran la Moscova zilele trecute?

4 Acuzațiile lansate de fugarul Cristian Rizea împotriva unor cadre SRI au fost infirmate. Adevărul din spatele „generalului Pufi”

5 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu