Alint sau infantilizare? Cum își numesc românii părinții când ajung adulți
Dilema a fost adusă în discuție pe platforma Reddit, unde o tânără a povestit un episod stânjenitor trăit recent într-un grup de persoane abia cunoscute, când a fost etichetată drept „ciudată” din cauza modului în care își apelează mama.
Mulți români au păstrat formulele de alint pentru părinți. Foto: Magnific.com
„Recent am ieșit la o cafea cu un grup de necunoscuți fiindcă am vrut să îmi fac prieteni noi. Mi-a sunat telefonul și m-am scuzat de la masă. Când m-am întors, una dintre fete a spus că i se pare puțin ciudat că la 20 de ani încă mă adresez mamei cu «mami». Așa o am și în telefon. Probabil a văzut când m-a sunat. Am început o discuție pe tema asta. Sunt persoane care dintotdeauna au folosit «mama și tata», altele au început cu «mami și tati», iar ca adulți au schimbat în «mama și tata» sau, ca și mine, au folosit «mami și tati» până acum”, a relatat tânăra.
Mărturia a declanșat o avalanșă de reacții, sute de utilizatori explicând cum a evoluat vocabularul afectiv din propriile familii pe măsură ce anii au trecut. Concluzia generală contrazice percepția că diminutivele ar fi rezervate exclusiv primei copilării.
Un bărbat de 40 de ani a explicat că adresările de tipul „mami” și „tati” fac parte dintr-o tradiție familială neîntreruptă: „Așa le-am zis mereu și așa o să le zic mereu. Mami le zice alor ei «mămica și tăticu'», iar tati alor lui «mica și ticu»”.
În unele cazuri, menținerea acestor apelative peste generații a dus la confuzii amuzante. O femeie a menționat că propriii copii au privit-o derutați când au auzit-o strigându-și mama: „Ei știu că mami sunt eu și nu înțelegeau de ce mă adresez bunicii lor tot cu «mami». Au mai crescut între timp”.
De la „Măicuța” la porecle glumețe
Inventivitatea românilor în materie de adresare depășește adesea formulele standard. O internaută a recunoscut că folosește o întreagă serie de apelative în funcție de scop: „De obicei «mom» când o strig – în telefon o am «Mom» –, «mami» când vreau ceva, «mama» când vorbesc despre ea”.
Un alt comentator a mărturisit, într-o notă comică, că are un repertoriu vast: „Mamei îi zic în cincisprezece feluri: mami, mama, mamacita, pe nume, poliția, Elena – nu o cheamă Elena, îi zic Elena de la Elena Ceaușescu”.
Diminutivele afectuoase au rămas ancorate adânc și în familiile tradiționale, indiferent de etate. Un participant la dezbatere a amintit că bunica lui continua să își numească mama „Măicuța” chiar și la 80 de ani. O altă mărturie a subliniat că respectul și dragostea pot îmbrăca forme neschimbate în timp: un bărbat de 50 de ani își numea tatăl vitreg „tăticu” până în clipa morții acestuia, considerându-l un stâlp de putere în familie.
Pentru alții, relația caldă includea și formule relaxate: „Tatăl meu era cel mai bun prieten al meu. Vorbeam la per tu cu el. Și cu mama, dar mamei îi spuneam mereu «sărut mâna, mama»; tatei îi spuneam «alo, alo, da' ce faci, jupâne/prințule/șefule?». Doamne, ce dor mi-e de ei...”, a scris un alt utilizator.
Granița dintre spațiul public și cel privat
Nu toți consideră însă oportună afișarea publică a alinturilor. Unii adulți aleg să facă o distincție clară între viața personală și contextele sociale formale.
„În sufletul meu mereu vor fi mami și tati, indiferent de vârstă. Am 32 de ani și încerc totuși la muncă sau în public, cu persoane de care nu sunt foarte apropiată, să nu spun chiar «mami», zic de obicei «mama». Mi se pare normal ca pentru fiecare dintre noi părinții noștri să fie «mami și tati». Măcar atâta dulceață din copilărie să ne rămână. Unde spune că trebuie să renunț la asta?”, a subliniat o femeie.
Această separare a rolurilor a fost susținută și de un alt utilizator, care consideră că exagerările în public sunt nepotrivite: „Consider că o poți alinta pe mama ta în privat, iar în public să îi spui mama. [...] Nu cred că lumea ar trebui să ia parte la intimitățile noastre în orice circumstanță. Cu atât mai mult când ești ditamai dihania de om și începi cu dulcegăriile”.
Prejudecățile legate de „copiii răsfățați”
Percepția asupra acestor termeni este uneori influențată de stereotipuri sociale, după cum a relatat o tânără care a trecut printr-o schimbare de viziune:
„Când am ajuns la facultate, unul dintre primele lucruri pe care le-am remarcat la majoritatea colegilor a fost adresarea de «mami și tati» când vorbeam între noi și mi se părea foarte ciudat. După ce am stat să mă gândesc de ce mi se pare așa de ciudată chestia asta, am ajuns la concluzia că aveam niște idei rămase din familie sau din filme cu copiii de bani gata sau care au fost ținuți în puf. Ulterior, mi-am cunoscut iubitul, iar el tot așa le spune. Am reușit să înțeleg că nu e vorba despre nimic mai mult decât un alint frumos pentru părinți și o obișnuință. Surpriza a fost că am început și eu să le spun așa din ce în ce mai des”, a povestit aceasta.
Totodată, unii au precizat că au prieteni trecuți de 60 de ani care încă folosesc expresii precum „mămicuța” sau „tăticuțu”, dovadă că asumarea propriilor trăiri prevalează în fața judecăților exterioare. Pe de altă parte, există și persoane care aleg să le spună părinților pe nume, cu acordul acestora, în timp ce alții au renunțat natural la formulele din copilărie, optând simplu pentru „mama” și „tata” pentru că alinturile nu li se mai potriveau.
Numeroase mesaje au încurajat-o pe autoarea postării să nu se lase afectată de reacția celor din jur, mulți observând că o astfel de apropiere reflectă o relație sănătoasă în familie: „E strict problema ta cum te adresezi părinților tăi, restul e can-can”, a conchis un alt participant la discuție.
Explorează subiectele:
