Ana Aslan: savantul care a adus milioane României și a învins regimul comunist
Înainte de a deveni o figură emblematică a geriatriei internaționale, Ana Vasilichia Aslan a fost nevoită să lupte din răsputeri chiar cu propria familie pentru a-și decide destinul. Născută la Brăila, la 1 ianuarie 1897, într-o familie de intelectuali de origine armeană – fiica lui Mărgărit Aslan și a Sofiei Pruncu –, copila nu prevestea o carieră științifică fulminantă. La Colegiul Romașcanu, rezultatele sale la învățătură erau mai degrabă modeste, tânăra preferând studiul autodidact și lecturile din domenii care îi stârneau curiozitatea.
Stabilitatea familiei s-a năruit brusc după ce tatăl său a pierdut mare parte din avere la jocurile de cărți și a decedat în urma unui atac de cord pe când Ana avea doar 13 ani. Mutată în Capitală alături de mamă și frații săi, a urmat cursurile Școlii Centrale. Fascinată de aviație, a zburat la numai 16 ani la bordul unui aparat Bristol-Coandă, însă adevărata chemare s-a dovedit a fi medicina. Întrucât familia refuza categoric ideea ca o femeie să devină medic, Ana Aslan a intrat într-o grevă a foamei necruțătoare, consumând extrem de puțină apă timp de trei zile, până când rudele au cedat.
Ana Aslan Foto: radioromaniacultural.ro
Admisă cu succes la facultate, a învățat sub îndrumarea ilustrului neurolog Gheorghe Marinescu. Primul Război Mondial i-a testat rezistența pe teren: refugiindu-se la Iași în 1916 după ocuparea Bucureștiului, s-a dedicat îngrijirii soldaților răniți în unitățile medicale ale armatei. S-a întors în Capitală abia în 1919, a absolvit în 1922, iar ulterior s-a format la Clinica II alături de profesorul Daniel Danielopolu, sub a cărui îndrumare și-a realizat teza de doctorat axată pe reglarea vasomotorie.
După ce a activat în instituții spitalicești și academice din București și Timișoara, a preluat în 1949 conducerea Secției de Fiziologie din Institutul de Endocrinologie bucureștean. Marcată de dispariția prematură a tatălui său, medicul a urmărit fără încetare descifrarea proceselor de îmbătrânire. „Să fii veșnic tânăr nu înseamnă să ai 20 de ani, înseamnă să fii optimist, să te simți bine, să ai un ideal în viață pentru care să lupți și pe care să îl cucerești”, obișnuia să declare savantul.
Această viziune s-a materializat în formula Gerovital H3, bazată pe acțiunea clorhidratului de procaină în microdoze, combinat cu compuși precum bisulfitul de potasiu. Substanța avea calități antioxidante, intervenea în metabolismul la nivel de celulă, stabiliza membranele și limita procesele de aterogeneză. Testat inițial cu un rezultat uluitor pe un student imobilizat de artroză, tratamentul a fost recunoscut la scară largă. În 1952, Aslan a pus bazele Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie, o premieră absolută pe plan mondial, iar în 1976 a adăugat pe lista inovațiilor produsul Aslavital.
Omologat în aproximativ 70 de state, inclusiv în mari centre vestice precum Germania, Elveția, Regatul Unit sau Franța, Gerovitalul era prescris împotriva degradării celulare, a depresiilor ușoare ori medii, a sindroamelor parkinsoniene și a afecțiunilor articulare. Terapia sa a atras lideri mondiali și celebrități de prim rang: Charlie Chaplin, Marlene Dietrich, pictorul Salvador Dalí, John F. Kennedy, Charles de Gaulle, Winston Churchill, Nikita Hrușciov, Aristotel Onassis și Kirk Douglas. Institutul și tratamentele brevetate generau circa 17 milioane de dolari pe an pentru economia statului român, o rentabilitate uriașă care a protejat-o multă vreme de animozitatea Elenei Ceaușescu.
Dincolo de laboratoare, Aslan impresiona printr-un stil de viață minuțios organizat și mici tabieturi cotidiene. Nu accepta deplasări în zile de 13 și solicita schimbarea camerei de hotel dacă purta această cifră, iar dacă îi traversa calea o pisică neagră, făcea trei pași înapoi pentru a risipi presupusul ghinion. Mesele sale erau programate cu precizie matematică: micul dejun la 8:00, prânzul la 13:00 și cina la 19:00, meniul conținând exclusiv legume proaspete și carne slabă, cu un control riguros asupra dulciurilor.
Aparițiile sale publice erau impecabile, marcate de ținute vestimentare și parfumuri comandate direct din Italia și Franța. „Când eram tânără, îmi dădeam salariul de internă pe o lună pentru o rochie frumoasă”, își amintea ea. Pentru a-și păstra claritatea mintală, Aslan își impusese principiul psihologic „Fără trecut”, refuzând să analizeze regretele de odinioară: „Eu nu trăiesc în trecut. Eu în general trăiesc în prezent și viitor”. Pasiunea sa declarată a rămas colecționarea de statuete cu bufnițe, obiecte pe care le primea din toate colțurile globului.
Ostilitatea Elenei Ceaușescu a lovit direct în activitatea sa umanitară din ultima parte a vieții. Prin „Staționarul de lungă durată”, Ana Aslan oferea îngrijire și adăpost bătrânilor fără mijloace materiale. Organele financiare ale regimului au acuzat-o că prejudiciază bugetul statului prin scutirea acestora de la plată și i-au imputat o sumă uriașă de 1.500.000 de lei. Neînfricată în ciuda presiunilor enorme și a vârstei înaintate, cercetătoarea a chemat regimul în judecată. Procesul a durat ani întregi, însă Aslan a repurtat o victorie juridică definitivă chiar înainte de sfârșitul vieții.
Tensiunile legate de proces i-au șubrezit însă starea de sănătate, conducând la decesul său pe 19 mai 1988, la 91 de ani. Răzbunarea regimului a continuat și post-mortem: statul a confiscat bunurile de valoare ale cercetătoarei, ignorând testamentul prin care aceasta dona averea continuării studiilor geriatrice, și a refuzat familiei dreptul de a-i organiza o slujbă religioasă în cavoul Aslan.
Explorează subiectele:
