Angela Merkel, aluzie la relația cu SUA: Vremea în care ne puteam baza unii pe alții aproape s-a încheiat

Cancelarul german Angela Merkel a declarat duminică că "vremea în care ne puteam baza pe deplin unii pe alții aproape s-a încheiat", într-o aparentă aluzie la relația dintre Europa și SUA, relatează AFP și DPA.

"Noi, europenii, trebuie să ne luăm destinul în mâini", a declarat duminică, la Munchen, cancelarul german Angela Merkel după summitul G7 de sâmbătă marcat de tensiuni între președintele american Donald Trump și aliații săi occidentali.

Desigur, acest lucru se poate face numai în spiritul prieteniei cu Statele Unite și Marea Britanie, a spus ea.

"Însă, trebuie să ne luptăm pentru viitorul nostru, ca europeni, pentru propriul nostru destin", a adăugat cancelarul german, în opinia căreia relațiile cu președintele francez Emmanuel Macron trebuie să fie cu atât mai strânse.

Angela Merkel a făcut aceste declarații în capitala Bavariei în urma summitului G7 (Germania, Franța, Italia, Japonia, Canada, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie) de la Taormina, în Sicilia, unde unitatea dintre cele șapte țări cele mai bogate din lume s-a destrămat în fața lui Donald Trump care a refuzat să sprijine Acordul de la Paris împotriva încălzirii globale.

Cancelarul german a calificat discuțiile de vineri și sâmbătă asupra climatului "deloc satisfăcătoare".



populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

4 VIDEO Haos în Polonia / președintele s-a îmbrâncit cu judecătorii, ambasadorul la București a demisionat

5 Se vede că s-a întors la ciolan, PSD își repune ospătarii în fruntea prefecturilor...