Angela Merkel, cea mai puternică femeie din lume în clasamentul revistei Forbes

Angela Merkel, cea mai puternică femeie din lume în clasamentul revistei Forbes

Cancelarul german Angela Merkel se află pe prima poziție în topul pe 2016 al celor mai puternice femei din lume, realizat de revista Forbes.

În vârstă de 61 de ani, Angela Merkel se află pentru al șaselea an consecutiv pe această poziție.

Potrivit Forbes, ea a reușit să convingă economii europene cu probleme, cum ar fi Grecia și Spania, să accepte logica fiscală a Germaniei. În același timp, Angela Merkel și-a folosit autoritatea pentru a-i convinge pe cetățenii și politicienii germani să îi accepta soluțiile la diverse probleme.

Angela Merkel este urmată în clasamentul din acest an de Hillary Clinton, candida democraților la alegerile prezidențiale din SUA, și de Janet Yellen, președinta Rezervelor Federale a SUA.

Între primele 20 de poziții se mai află personalități precum șefa FMI, Christine Lagarde (locul 6), președinta Coreii de Sud, Park Geun-hye (12), prima doamnă a SUA, Michelle Obama (13), președinta din Chile, Michelle Bachelet (18), sau șefa diplomației europene, Federica Mogherini (19).

În realizarea clasamentului au fost luate în considerare patru criterii: banii pe care îi administrează fiecare femeie inclusă în top, prezența în media, sferele de influență și impactul, analizat atât în domeniul de activitate al fiecăreia, cât și în afara lui.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Corina Caragea, luată prin surprindere în vacanța din Doha: „Te măriți cu mine? Du-te dracu!”

2 Monica Pop și prietenele sale, date afară dintr-un restaurant din Capitală. „S-a purtat execrabil”

3 Postarea lui Tusk care a aprins X-ul: mesaj direct către Washington, devenit viral în mai puțin de o zi

4 CTP critică atitudinea lui Drulă după alegerile din Capitală: schimbare de ton care „dezgustă”

5 „Nemuritorii” / șefii încremeniți în funcții publice din instituții-cheie