Anglia vs. Argentina: Mâna lui Dumnezeu și Războiul Falkland, reeditate în semifinală
După confruntarea dintre Franța și Spania, încheiată aseară cu victoria ibericilor (2-0), atenția se îndreaptă către o altă semifinală care promite un spectacol de înaltă clasă, atât din punct de vedere sportiv, cât și emoțional. Duelul dintre Anglia și Argentina transcende terenul de joc, fiind profund influențat de o istorie comună plină de tensiuni.
Rivalitatea dintre cele două națiuni are rădăcini adânci. La începutul secolului al XIX-lea, în 1806 și 1807, britanicii au întreprins expediții militare în zona estuarului Rio de la Plata, vizând coloniile spaniole de acolo. Ulterior, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Argentina a manifestat sprijin pentru Germania Nazistă, fapt care a stârnit nemulțumiri majore în Marea Britanie. Tensiunile au atins apogeul în 1982, odată cu izbucnirea Războiului Insulelor Falkland/Malvine. Conflictul a debutat pe 2 aprilie cu o debarcare argentiniană pe teritoriul revendicat din Oceanul Atlantic și s-a încheiat pe 14 iunie, cu înfrângerea forțelor sud-americane.
La nivel fotbalistic, Anglia și Argentina s-au întâlnit de 14 ori, britanicii înregistrând șase victorii, în timp ce Argentina a obținut doar două. Prima lor confruntare, un meci amical, a avut loc la Londra, pe 9 mai 1951, Anglia impunându-se cu 2-1. Apariția târzie a acestui prim duel, având în vedere că primele ediții ale Campionatului Mondial au avut loc în 1930, 1934 și 1938, se explică prin atitudinea inițială a Angliei. În calitate de inventatori ai fotbalului, englezii au refuzat inițial să participe la primele ediții ale Campionatului Mondial, considerând că standardul valoric al altor națiuni nu se ridica la nivelul lor. Următoarele trei dispute au avut loc în America de Sud, cele două națiuni împărțind victoriile: un 0-0 la Buenos Aires pe 17 mai 1953, o victorie a britanicilor cu 3-1 la Rancagua (Chile) în Grupa 4 a CM 1962, și prima victorie a Argentinei, 1-0 la Rio de Janeiro (Brazilia), doi ani mai târziu.
Episodul Rattin și nașterea cartonașelor
Un moment de maximă tensiune în istoria confruntărilor anglo-argentiniene a fost înregistrat pe 23 iulie 1966, pe stadionul „Wembley” din Londra. În calitate de gazdă a Cupei Mondiale, Anglia viza primul său titlu mondial și se calificase din Grupa I. Argentina, la rândul său, terminase pe locul al doilea în Grupa II. Meciul din sferturile de finală a adunat 90.000 de spectatori în tribune.
Partida a fost descrisă ca fiind una extrem de dură. În minutul 35, arbitrul german Rudolf Kreitlein l-a eliminat pe Antonio Rattin, mijlocașul echipei Boca Juniors și căpitanul Argentinei. Datorită barierei lingvistice – oficialul nu vorbea spaniola, iar Rattin nu înțelegea nici germana, nici engleza – jucătorul a refuzat inițial să părăsească terenul. A fost necesară intervenția unui traducător, iar reacția nervoasă a lui Rattin, odată ce a înțeles decizia, a culminat cu gestul de a mototoli un drapel britanic în colțul terenului. Anglia a câștigat meciul la limită, prin golul lui Geoff Hurst, marcat în minutul 78.
Ca urmare a acestui incident, FIFA a adoptat propunerea fostului arbitru englez Ken Aston de a introduce un sistem de avertizare a jucătorilor, marcând astfel apariția cartonașelor galben și roșu în fotbal. Acestea au fost folosite pentru prima dată la Campionatul Mondial din 1970. Antonio Rattin s-a stins din viață la 89 de ani, pe 11 iulie anul acesta, fiind omagiat de echipa Argentinei cu banderole negre la un meci cu Elveția (3-1), disputat în acea zi.
„Golul secolului” și „Mâna lui Dumnezeu”
Eliminarea lui Rattin din 1966, alături de conflictul armat din 1982, au amplificat rivalitatea anglo-argentiniană. Un nou capitol s-a scris la Campionatul Mondial din 1986. Până atunci, cele două națiuni mai disputaseră trei partide amicale: două egaluri (2-2 la Londra, pe 22 mai 1974, și 1-1 la Buenos Aires, pe 12 iunie 1977) și o victorie a Angliei (3-1) pe „Wembley”, pe 13 mai 1980.
Pe 22 iunie 1986, stadionul „Azteca” din Ciudad de Mexico a fost scena unui meci care a intrat în legendă. Confruntarea din sferturile de finală ale CM a fost subiectul documentarului „Meciul”, regizat de argentinienii Juan Cabral și Santiago Franco, prezentat anul acesta la Festivalul de Film de la Cannes.
Argentinienii s-au prezentat la meci cu o dorință intensă de victorie. Diego Maradona a mărturisit în cartea sa autobiografică „Adevărul meu” că scopul era „eliminarea englezilor” și aducerea unui omagiu celor căzuți în conflictul din 1982. Pe lângă această motivație istorică, sud-americanii își doreau titlul mondial și se aclimatizaseră de mult timp în Mexic. Meciul cu Anglia reprezenta al doilea obstacol după victoria cu Uruguay (1-0) din optimi.
Prima repriză a fost marcată de tensiune, englezii reușind să-l neutralizeze pe Maradona, care avea atunci 25 de ani. Însă, în minutul 51, la o minge deviată de apărarea engleză spre propria poartă, Maradona l-a depășit pe portarul Shilton într-un duel aerian, deși britanicul era mult mai înalt. Argentinianul a trimis mingea în poartă cu mâna, un gest similar celui din volei, ceea ce a declanșat proteste vehemente din partea europenilor. Arbitrul tunisian Ali Bennaceur a validat golul, iar în lipsa sistemului VAR (arbitraj video) de la acea vreme, scorul a devenit 1-0. „Decarul” a comentat ulterior: „A fost puțin din capul lui Maradona și puțin din mâna lui Dumnezeu”. Doar trei minute mai târziu, Maradona a marcat din nou, de această dată într-un mod spectaculos. A recuperat mingea din propria jumătate de teren, a parcurs peste cincizeci de metri, a depășit cinci adversari, inclusiv pe Shilton, și a trimis mingea în plasă. Acest gol este cunoscut drept „Golul Secolului”. Anglia, resimțind șocul, a reușit să reducă diferența spre final prin Gary Lineker. Argentina și Diego Maradona au continuat parcursul glorios, câștigând ulterior titlul mondial. Tricoul purtat de starul lui Napoli în acel meci a fost scos la licitație de englezul Steve Hodge (care făcuse schimb de tricouri cu Maradona la final) în mai 2022, fiind achiziționat pentru suma record de 7,1 milioane de lire sterline (aproximativ 9,3 milioane de dolari).
După legendarul meci din 1986, cele două națiuni s-au mai întâlnit de cinci ori. Două dintre aceste partide au avut loc la turnee finale de Campionat Mondial: un 2-2, urmat de victoria Argentinei cu 4-3 la loviturile de departajare în optimile ediției din 1998, și o victorie a Angliei cu 1-0 în Grupa F a turneului din 2002. Celelalte trei confruntări au fost amicale: 2-2 la Londra pe 25 mai 1991, 0-0 tot la Londra pe 23 februarie 2000 și o victorie a britanicilor cu 3-2 la Geneva (Elveția), pe 12 noiembrie 2005.
Messi și Kane, în premieră față în față
Având în vedere că de la ultima dispută anglo-argentiniană au trecut aproape 21 de ani, meciul de diseară va fi prima confruntare directă pentru majoritatea jucătorilor de pe teren. La 39 de ani, Lionel Messi ar fi putut evolua în amicalul de la Geneva din noiembrie 2005, dar era suspendat după o eliminare într-un amical precedent cu Ungaria. Despre partida care urmează, Messi a declarat după victoria Argentinei cu 3-1 în fața Elveției în sferturile Cupei Mondiale:
„Este un meci special pentru că Anglia este o echipă grozavă, o forță, și este întotdeauna plăcut să joci împotriva unei echipe ca aceasta. Trebuie să ne odihnim, pentru că venim după multă uzură, lucru pe care grupul îl simte evident, și să ajungem în cea mai bună formă posibilă pentru a continua să facem ceea ce am făcut: să performăm.”
— Lionel Messi
Lionel Messi își dorește o nouă calificare în finala CM de fotbal (Foto: EPAImages)
De partea cealaltă, Harry Kane a debutat la prima reprezentativă a Angliei în 2015, la un deceniu după ultima confruntare cu Argentina. În ceea ce privește lupta pentru titlul de golgheter, Messi are opt goluri marcate la această ediție, în timp ce Kane și Jude Bellingham au reușit câte șase fiecare. Semifinala va oferi, așadar, și un duel direct pentru această distincție individuală.
Kane a disputat finala CE de fotbal, însă nu și pe cea a CM (Foto: EPAImages)
Explorează subiectele:
