APP: Cei cu dosare în temeiul Legii 10 la ANRP se pot adresa instanţei pentru a le stabili despăgubirile

APP: Cei cu dosare în temeiul Legii 10 la ANRP se pot adresa instanţei pentru a le stabili despăgubirile

Cei care au dosare constituite în temeiul Legii nr. 10 din 2001 la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor se pot adresa instanţei pentru a le stabili despăgubirile la care au dreptul, a informat Asociaţia pentru Proprietate Privată (APP), prin intermediul unui comunicat.

"Deşi în mai 2013, la presiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, autorităţile române au promis soluţionarea tuturor dosarelor într-un termen pe care l-au considerat 'rezonabil', la expirarea acestuia nici jumătate dintre solicitări nu au fost rezolvate. Începând de astăzi, cei care au dosare constituite în temeiul Legii nr. 10 din 2001 la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor se pot adresa instanţei pentru a le stabili despăgubirile la care au dreptul. În această situaţie se află peste 26.000 de dosare care erau înregistrate la această instituţie în urmă cu cinci ani şi care ar fi trebuit finalizate până în prezent", anunţă APP.

Conform aceleiaşi surse, dintre cei cărora ANRP, prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, le-a soluţionat deja dosarele mulţi au fost nevoiţi să ajungă tot la instanţele de judecată, nemulţumiţi cu decizia primită. APP menţionează că au fost situaţii în care, după ce unităţile deţinătoare (primăriile în cele mai multe situaţii) au hotărât că anumite persoane au dreptul la măsuri reparatorii, Instituţia Prefectului, verificând actele, a confirmat acelaşi lucru, dar ANRP a emis decizii de invalidare, stabilind astfel că persoana îndreptăţită nu va mai primi despăgubiri.

"Comisiile din cadrul ANRP tergiversează soluţionarea cauzelor, solicitând frecvent proprietarilor diverse înscrisuri, unele imposibil de obţinut. De pildă, li se solicita să facă dovada modului în care imobilul a intrat în proprietatea statului. În multe cazuri nu a existat un act normativ de preluare sau imobilul a fost preluat în fapt, în baza unui act individual, iar proprietarii în mod obiectiv nu pot face dovada modului în care bunul imobil a ajuns în proprietatea statului. Se poate face dovada că a fost proprietatea celui care a formulat notificarea, că în prezent este indubitabil în posesia statului, dar, dacă nu se poate dovedi cum a ajuns acel imobil în proprietatea statului, CNCI din cadrul ANRP emite decizie de invalidare. Necontestată în 30 de zile în instanţă, această decizie rămâne definitivă, deci fostul proprietar (sau moştenitorul acestuia) nu mai are niciun drept să primească vreo sumă de bani cu titlu de despăgubire", se mai arată în comunicat.

Asociaţia pentru Proprietate Privată şi ResRO-Restitution und Menschenrechte în Rumänien e.V. (Asociaţia pentru Restituirea Proprietăţilor şi Drepturile Omului în România) le recomandă proprietarilor de imobile naţionalizate să nu piardă termenul de şase luni şi, începând de luni până în noiembrie, să se adreseze instanţelor pentru a putea obţine mai repede despăgubirile la care au dreptul.

"Oricum modul de calcul este neechitabil, deoarece se are în vedere valoarea imobilelor astfel cum rezultă din grila notarilor publici din anul 2013, iar acum valoarea de piaţa este diferită, dar, cu cât aşteptarea este mai mare, cu atât devalorizarea va fi mai accentuată. Mai trebuie semnalat un aspect, pe care poate nu l-a evidenţiat nimeni până acum, grilele notarilor publici din 2013 stabilesc pentru unele judeţe valori în euro/ mp, iar pentru altele valorile sunt calculate în lei. (...) Curtea Constituţională a României este însă ocupată cu sesizări mai importante, nu are timp să constate şi acest mod discriminatoriu de soluţionare a notificărilor depuse de toţi proprietarii în aceeaşi perioadă, în temeiul Legii nr. 10 din 2001", se mai arată în comunicat.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…