Aproximativ 130 de mii de persoane, la pelerinajul de Rusaliile Catolice, de la Șumuleu-Ciuc

Aproximativ 130 de mii de persoane, la pelerinajul de Rusaliile Catolice, de la Șumuleu-Ciuc

Aproximativ 130 de mii de persoane din întreaga lume au participat, sâmbătă, la pelerinajul de Rusaliile Catolice, de la Șumuleu-Ciuc, închinat Fecioarei Maria și considerat a fi cel mai mare de acest fel din Europa Centrală și de Est.

Primele grupuri de pelerini au sosit pe muntele Șumuleu Mic, de lângă municipiul Miercurea Ciuc, încă de vineri seara și au petrecut toată noaptea rostind rugăciuni către Fecioara Maria. Sâmbătă, zeci de mii de credincioși s-au îndreptat, pe jos, către altarul 'Trei Movile', locul unde s-a oficiat Sfânta Liturghie.

La fel ca în fiecare an, oamenii au purtat în mâini steaguri religioase, au rostit rugăciuni și au intonat imnuri închinate Sfintei Fecioare Maria, aflată în centrul acestui mare pelerinaj. Mulți dintre ei au venit îmbrăcați în costume populare, iar unii au fluturat steagul Ungariei sau pe cel secuiesc.

La pelerinaj au participat și persoane foarte în vârstă, dar și mulți tineri, precum și copii mici, purtați în brațe de părinții lor.

Credincioșii au venit la această procesiune din întreaga țară, dar și din Ungaria sau alte țări europene, precum și din Congo, Indonezia, Australia, SUA, Canada.

Unii dintre pelerini nu au mers pe ruta obișnuită, ci au ales să urce un deal abrupt, denumit "Drumul Crucii", pe care se află 14 cruci ce simbolizează opririle pe care le-a făcut Isus pe Golgota. Ei au mărturisit că nu au simțit oboseala, pentru că Fecioara Maria i-a ajutat și binecuvântat.

Balazs Jozsef este din Joseni și a pornit pe jos, joi dimineața, împreună cu alți 240 de săteni și a ajuns sâmbătă la locul pelerinajului, parcurgând peste 50 de kilometri. El spune că atunci când vine la pelerinaj simte o dragoste imensă pentru Maica Domnului, iar sufletul i se umple de liniște.

"Când ajungem aici, simțim că, după o perioadă îndelungată, ne-am întâlnit cu mama noastră, pe care avem ocazia să o îmbrățișăm cu dragoste", a spus Balazs Jozsef.

Un alt credincios a venit din București și a mărturisit că și-a dorit să participe la această procesiune, întrucât puterea credinței l-a ajutat de mai multe ori.

Printre credincioși s-au aflat și foarte mulți tineri, care au spus că vin la Sfînta Liturghie pentru a-și liniști sufletul și pentru că simt că Fecioara Maria le dă putere și speranță, de fiecare dată.

Pentru prima dată la pelerinaj a fost și preotul catolic Vas Laszlo, originar din Oradea, care locuiește în SUA de 15 ani. El consideră că ceea ce se întâmplă la Șumuleu-Ciuc este un miracol, iar semnificația evenimentului nu poate fi descrisă în cuvinte.

La fel ca în anii precedenți, slujba religioasă a început după ce la altarul în aer liber a ajuns "Laborumul", steagul sfânt al Șumuleului, adus din catedrala franciscană, care a fost purtat de cei mai merituoși elevi ai Liceului Teologic Romano-Catolic ''Segítő Mária'' din Miercurea Ciuc.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de arhiepiscopul catolic de Alba Iulia, dr Jakubinyi Gyorgy, alături de mai mulți preoți catolici.

Arhiepiscopul Jakubini Gyorgy i-a îndemnat pe cei prezenți să fie fideli credinței, națiunii, limbii și culturii strămoșești.

"Fecioara Maria spunea: 'Să faceți ceea ce zice Fiul meu, iar pentru zilele noastre, mesajul Fecioarei Maria este: Să fiți fideli credinței strămoșilor, să fiți fideli națiunii, să fiți fideli limbii materne și culturii noastre", a spus arhiepiscopul catolic de Alba Iulia.

La finalul slujbei, dr Jakubinyi Gyorgy le-a transmis credincioșilor binecuvântarea Papei, din însărcinarea Sfântului Scaun.

De altfel, semnificația pelerinajului din acest an este una deosebită întrucât statuia Fecioarei Maria, aflate în centrul acestei mari sărbători, împlinește 500 ani.

La eveniment a participat, pentru a treia oară consecutiv, și președintele Ungariei, Ader Janos, alături de soția sa, Anita Herczegh.

Manifestarea s-a încheiat cu intonarea imnului Ungariei și a celui secuiesc.

Pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu Ciuc se organizează în acest an pentru a 448-a oară, iar motto-ul este: 'Alergăm spre oblăduirea ta', mesajul referindu-se atât la pelerini, care se roagă, cât și la Sfânta Fecioară, care îi protejează și-i ocrotește.

Potrivit datelor istorice, în anul 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să le impună religia unitariană credincioșilor catolici din scaunele secuiești Ciuc, Gheorgheni și Casin. Aceștia, adunați la Șumuleu, sub conducerea preotului Istvan din Joseni, au înfruntat armata principelui. În acest timp, cei rămași la biserică — bătrânii, femeile și copiii — s-au rugat la statuia Fecioarei Maria ca să-i ajute să-și apere credința.

După respingerea atacului, bărbații s-au întors la Șumuleu cu steagurile împodobite cu crengi de mesteacăn și cu toții s-au rugat Domnului și Sfintei Fecioare, exprimându-și astfel recunoștința pentru obținerea victoriei.

În memoria acestui eveniment istoric, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii vin în pelerinaj la biserica Sfintei Fecioare Maria din Șumuleu-Ciuc, se roagă la statuia făcătoare de minuni, înconjoară în procesiune dealul Șumuleul Mic, iar la coborâre își împodobesc steagurile cu crengi de mesteacăn. Statuia din lemn de tei a Fecioarei Maria de la Mănăstirea Franciscană de la Șumuleu Ciuc este considerată a fi făcătoare de minuni și este cea mai mare de acest fel din lume. Drept dovadă că rugăciunile către Fecioara Maria au fost ascultate, pe pereții catedralei franciscane se află amplasate zeci de obiecte de metal donate de cei care au fost ajutați de Maica Domnului.

De câțiva ani, reprezentanții Ordinului Franciscanilor, dar și autoritățile fac demersuri pentru includerea pelerinajului de la Șumuleu Ciuc pe lista patrimoniului UNESCO. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

3 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!

4 USR a pierdut alegerile parlamentare în Câmpulung...

5 BREAKING Ce pondere vor avea partidele în Parlament și la ce scenarii de guvernare se lucrează deja