Argeş: Doi dintre cei trei minori cercetaţi pentru terorism au fost reţinuţi

Doi dintre cei trei minori cercetaţi pentru terorism, după ce au ameninţat în mai multe rânduri cu detonarea unor dispozitive explozibile, au fost reţinuţi.

"După administrarea probatoriului, (...) a fost dispusă reţinerea pentru 24 de ore faţă de doi minori de 15 ani, din Bucureşti, respectiv Buzău", a anunţat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Potrivit unor comunicate remise, joi, de DIICOT şi BCCO Piteşti, inculpaţii fac parte dintr-un grup de tineri care şi-au făcut o preocupare din apelarea, prin intermediul unei aplicaţii informatice, folosind tehnologia VoIP prin care disimulează identitatea apelantului, a dispeceratelor unor aeroporturi şi unităţi de poliţie, pentru a ameninţa cu detonarea unor dispozitive explozibile şi pentru a reclama săvârşirea unor fapte nereale, dar şi pentru apelarea unor persone fizice şi juridice pentru a face diverse farse.

"Astfel, inculpaţii au apelat în mai multe rânduri dispeceratul Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti-Otopeni pentru a ameninţa cu detonarea unor dispozitive explozibile. Totodată, au iniţiat mai multe apeluri telefonice către secţii de poliţie din Capitală pentru a reclama săvârşirea unor fapte nereale, dar şi către mai multe societăţi comerciale pentru a efectua comenzi comerciale false pe numele unor persoane cu care aceştia intraseră în diverse conflicte", arată sursele citate.

În acest context, procurorii şi poliţiştii de criminalitate organizată au acţionat, joi, în judeţele Prahova, Dâmboviţa, Buzău, Neamţ, Constanţa şi în municipiul Bucureşti, pentru destructurarea acestei grupări.

Anchetatorii au efectuat activităţi procedurale de ridicare de obiecte şi înscrisuri, precum şi punere în executare a unor mandate de aducere în cadrul acestui dosar de terorism. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

3 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

4 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

5 STENOGRAME Călin Georgescu voia o vilă de lux în Toscana, cu locuință pentru servitori