Argeş: Un şofer care conducea haotic pe A1 nu a oprit la semnalele poliţiştilor; autoturismul a fost depistat ulterior pe DN 7

Un şofer care conducea haotic pe A1 nu a oprit la semnalele poliţiştilor, autoturismul fiind depistat ulterior pe DN 7, în localitatea Valea Ursului, a anunţat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş au fost solicitaţi să acorde sprijin colegilor din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Autostrada A1, pentru depistarea unui autoturism despre care participanţii la trafic au sesizat că se deplasează haotic, efectuând depăşiri pe banda de urgenţă şi circulând cu viteză foarte mare.

"Autoturismul în cauză a fost reperat (...) la kilometrul 90 al autostrăzii, pe sensul de mers către Piteşti, însă nu a oprit la semnalele poliţiştilor. Ulterior, acesta a fost depistat de poliţiştii Serviciului Rutier Argeş, fiind oprit în zona Valea Ursului", au precizat reprezentanţii IPJ Argeş.

Poliţiştii au stabilit că autoturismul era condus de un bucureştean în vârstă de 29 de ani. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Autostrăzi, pentru luarea măsurilor legale care se impun. AGERPRES


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Amănunte care dau de gândit / Averea spectaculoasă în cash a vedetei Nordis Laura Vicol, ignorată ani la rând de ANI și Fisc