Arhiepiscopul Tomisului, la instanța supremă

Arhiepiscopul Tomisului, la instanța supremă

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, s-a prezentat luni la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se va judeca o contestație în cazul cererii DNA de înlocuire a controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu în cazul arhiepiscopului.

Pe 22 mai, Curtea de Apel Constanța a respins cererea formulată de DNA, însă procurorii au contestat această decizie.

În cererea formulată de Serviciul Teritorial Constanța al DNA se arăta că, în contradictoriu cu măsurile dispuse anterior de instanță, arhiepiscopul Teodosie Petrescu ar fi inițiat activități de accesare a fondurilor europene, deși acest lucru i-a fost interzis în mod expres și neechivoc prin obligațiile stabilite în cadrul controlului judiciar.

"În concret, la data de 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului, a emis un act prin care l-a împuternicit pe Ștefan Aurelian, persoană având calitate de inculpat în același dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului și pe numitul Petrescu Teodosie, precum și să semneze și să depună documentația pentru obținerea adeverinței de suprafață de la Primăria Ovidiu, cu suprafața de 342,52 ha teren, din care 188,75 ha vie. Adeverința era necesară a fi folosită în relația cu APIA (Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanța Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188,75 ha", arată DNA.

Potrivit DNA, Arhiepiscopul Teodosie Petrescu este suspectat de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În cadrul măsurilor de control judiciar, decise de Curtea de Apel Constanța, la cererea DNA, Teodosie Petrescu are următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu desfășoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/ Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuși; să nu se apropie de ceilalți suspecți/inculpați din dosar, de martori, experți și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…