Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Asociația 21 Decembrie reclamă candidatura lui Codruț Olaru la conducerea Parchetului General

Asociația 21 Decembrie reclamă candidatura lui Codruț Olaru la funcția de procuror general și îl acuză că, în toată perioada cât Secția Parchetelor Militare s-a aflat sub coordonarea sa, procurorii militari au refuzat să instrumenteze dosarul Revoluției.

"Militanții pentru drepturile omului și pentru aflarea adevărului, din România sau din diaspora, ca și instituțiile euroatlantice care susțin refacerea statului de drept și în țara noastră vor ca procedura de avizare să fie transparentă, publică, cu audierea candidaților asupra problemelor majore grave ale sistemului judiciar și asupra nerespectării deciziilor CEDO în cazul dosarului Revoluției de către procurorii militari și la fel în dosarul Mineriadei", afirmă reprezentanții Asociației 21 Decembrie într-o scrisoare adresată ministrului Justiției, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.

Membrii asociației îi cer ministrului Raluca Prună să îi întrebe pe candidații la șefia Parchetului General în ce mod ar trebui sancționați procurorii anchetatori, dar și șefii acestora, "atât pentru ținerea în nelucrare a cauzelor Revoluției și Mineriadelor pe o perioadă de aproape 20 de ani, cât și pentru nerespectarea vădită a hotărârilor CEDO care sunt angajamente internaționale ale României".

De asemenea, în opinia Asociației 21 Decembrie, printre întrebările care ar trebui adresate candidaților ar mai fi cele referitoare la modul de recuperare a sumelor cu care CEDO a condamnat statul român de la cei vinovați de tergiversare, precum și măsurile concrete pe care un procuror general le-ar lua în vederea finalizării cu soluții juste, conforme cu practica CEDO a dosarelor privind perioada decembrie 1989 — iunie 1990.

"Observăm că așa cum dosarele Revoluției și Mineriadei au fost fragmentate și pasate între unitățile de Parchet, cu scopul de 'a se alege praful' de ele, cu stupoare și legitimă îngrijorare constatăm că și ancheta în cazul Colectiv a fost deja fragmentată în trei părți, la trei parchete diferite, rezultatul fiind că o instanță a desființat deja primul rechizitoriu emis în cauză, inclusiv pe motivul dăunător al fragmentării cercetărilor. Se prefigurează oare și în acest caz o tergiversare similară, impardonabilă într-un stat membru UE și cu o guvernare nouă venită tocmai după 'valul' Colectiv', se arată în comunicatul de presă.

Asociația 21 Decembrie 1989 reamintește că astăzi este nevoie mai mult decât oricând "de a li se face dreptate tuturor cetățenilor români care, pentru instaurarea unui regim politic pe deplin democratic, au fost nevoiți să îndure, din partea statului, o represiune organizată și inumană, în cursul unei perioade de tranziție dificile" — așa cum arată judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului în hotărârile din cauzele Asociației.

AGERPRES

 

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ALERTĂ Marea campioană a României, Andreea Răducan, jignită și înjurată de postacii PSD după ce a îndemnat rom…

2 ALERTĂ Priviți! O singură femeie, cu inimă mare, i-a dat cu cracii-n sus pe pesediști, la Bârlad! Dăncilă a da…

3 VIDEO „Hoțule!”, „Infractorule!”, „Mai ai șapte zile!” Dragnea, huiduit la inaugurarea lucrărilor la drumul ex…

4 VIDEO Acesta este clipul președintelui INTERZIS de slugile PSD din CNA și Autoritatea Electorală Permanentă!

5 Cum vrea Dragnea să fure alegerile din 26 mai și să paroleze România

recomandări

Te ia DNA: Iulian Bădescu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Veverița asta a fost salvată după un uragan