Asociația Front: MS susține introducerea orelor de educație sexuală în școli

Asociația Front: MS susține introducerea orelor de educație sexuală în școli

Ministerul Sănătății transmite, într-un document oficial, faptul că susține introducerea educației sexuale ca disciplină obligatorie în curricula școlară și elaborarea unui plan strategic pentru educație sexuală în școli, ca răspuns la apelul de urgență lansat în urmă cu două săptămâni de peste 60 de organizații neguvernamentale, susține Asociația Front într-un comunicat remis marți AGERPRES.

"Ministerul Sănătății a comunicat reprezentanților ONG-urilor faptul că apreciază implicarea societății civile în asigurarea unui cadru adecvat educației copiilor și asigurarea accesului copiilor la informații cu privire la educație sexuală, mai ales în contextul actual în care România are una din cele mai crescute rate a natalității din Europa în rândul fetelor cu vârsta sub 15 ani", susțin reprezentanții asociației.

Totodată, Asociația Front afirmă că MS a transmis că susține promovarea sănătății în rândul populației prin diferite activități de informare-educație-comunicare, inclusiv educația sanitară în școli ca o metodă de informare, dar și de educare a copiilor privind sănătatea și prevenirea îmbolnăvirilor prin diverse boli, inclusiv cele cu transmitere sexuală.

De asemenea, MS este de acord că introducerea în curricula școlară în mod obligatoriu a orelor de educație sanitară poate preveni apariția bolilor atât la nivel de individ, cât și la nivel colectiv, prin informarea copiilor asupra riscurilor și metodelor de prevenire a acestora.

"În acest sens, Ministerul Sănătății va organiza întâlniri de lucru cu reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării Științifice în vederea stabilirii unei strategii pe termen lung pentru asigurarea educației pentru sănătate drept o componentă importantă a sănătății publice", se arată în comunicatul de presă.

La sfârșitul lunii septembrie, a fost lansat un apel de urgență pentru educație sexuală în școli la inițiativa Coaliției pentru Egalitate de Gen (10 organizații neguvernamentale) și a Asociației Sexul versus Barza, apel susținut de alte 56 de organizații neguvernamentale, printre care Consiliul Național al Elevilor, Consiliul Tineretului din România și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România. AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!