Atentat la Londra: Al doilea suspect a fost arestat (poliție)

Poliția britanică a arestat sâmbătă seara, chiar înainte de miezul nopții, un al doilea suspect al atacului cu bombă de vineri în stația Parsons Green din metroul londonez, atentat revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic, a anunțat duminică poliția britanică, citată de AFP și Reuters.

Un tânăr de 21 de ani a fost arestat la Hounslow, o periferie a Londrei, în jurul orei locale 23:50 (22h50 GMT) sâmbătă, a precizat poliția într-un comunicat difuzat duminică. El a fost reținut în baza legii britanice privind terorismul și a fost condus la o secție de poliție din sudul Londrei.

Sâmbătă dimineața, un suspect de 18 ani a fost arestat la câteva ore după atacul soldat cu circa 30 de răniți.

Poliția a declarat sâmbătă seara că este în căutarea unor eventuali complici.

"Prioritatea noastră ... este de a identifica și a localiza orice alți potențiali suspecți", a declarat Neil Basu, un responsabil de combaterea terorismului din cadrul poliției din Londra la o conferință de presă.
În jurul orei locale 07h50 (06:50 GMT), poliția a arestat un tânăr de 18 ani pentru presupusa sa implicare în "comiterea, pregătirea sau instigarea la un act de terorism", a spus el.

Atentatul — al cincilea în șase luni în Marea Britanie — a fost comis într-o garnitură de tren a metroului din Londra în jurul orei locale 08:20 (07:20 GMT), în stația Parsons Green, situată într-un cartier din sud-vestul Londrei, cu ajutorul unui dispozitiv exploziv artizanal.

Arestarea primului suspect, în vârsta de 18 ani, calificată ca "foarte importantă" de către poliție, a intervenit în zona de plecare a portului Dover, punct de tranzit spre celălalt mal al Canalului Mânecii.

Aceasta a dus la evacuarea parțială a portului în jurul orei 11:40 (10:40 GMT) pentru a permite "cercetarea locului ca măsură de precauție". Această operațiune a permis poliției să intre în posesia "mai multor obiecte", în timp ce suspectul a fost transferat la o secție de poliție din Londra, a detaliat oficialul citat.

Într-un mesaj televizat difuzat după o întâlnire de urgență a guvernului, ministrul de interne Amber Rudd a subliniat sâmbătă că este "prea devreme" pentru a spune dacă acesta era cunoscut forțelor de ordine, așa cum afirmase în ajun președintele american Donald Trump într-o postare pe Twitter. Premierul Theresa May a fost, se pare, deranjată de aceste afirmații ale președintelui SUA.

"Ancheta avansează foarte repede. Am realizat progrese considerabile și vom continua să facem tot posibilul pentru a reduce amenințările din această țară", a declarat șefa poliției din Londra, Cressida Dick, la BBC.

Poliția a evacuat parțial sâmbătă un cartier rezidențial din Sunbury-on-Thames, la 20 km sud-vest de Londra, instituind un cordon de securitate pe o rază de 100 de metri în jurul unei case pentru a efectua o percheziție.

De teama unui alt atac "iminent", Centrul britanic de analiză a terorismului a menținut sâmbătă la "critic" nivelul de alertă teroristă, ridicat cu o zi înainte la acest maximum pentru a doua oară în câteva luni.

Theresa May a anunțat, vineri, într-un mesaj televizat, că militari vor fi desfășurați în locuri-cheie, care nu sunt accesibile publicului, pentru a permite o întărire a prezenței poliției în locuri publice, inclusiv în transporturi, zone de trafic intens și locuri turistice.

Bilanțul atentatului putea să fi fost mai mare, a spus Theresa May, apreciind vineri că dispozitivul exploziv era destinat să producă "pagube enorme".

Un dispozitiv artizanal a explodat vineri în stația de metrou Parsons Green din Londra în ceea ce a fost considerat drept un "atentat" de către autorități. În urma deflagrației circa 30 de pasageri au suferit arsuri, precum și leziuni provocate de busculada creată după explozie.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMĂ ORĂ Premierul confirmă interzicerea cumulului pensiei cu salariul din sistemul de stat!

2 SURSE Jaf la drumul mare! Peste 9000 de piloși PSD inventariați până acum în ministere și agențiile guvernamen…

3 Băsescu închide subiectul Năstase la Cotroceni: A fost un truc. Iohannis nu-l iubește, dar a vrut să dea un se…

4 Firea, despuiată public de Orban și Tăriceanu, scoate flăcări pe nas la Antena 3! Bine, n-a uitat să spună că …

5 HOPA! Ministrul Economiei o face muci pe Firea și spune că bate câmpii în privința termoficării! Frate, de und…

recomandări

Te ia DNA: Celina Rusu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Veverița asta a fost salvată după un uragan