Australia şi SUA au convenit să intensifice cooperarea aeriană în domeniul militar

Ministrul australian al apărării, Peter Dutton, a anunţat joi, la Washington, că Statele Unite şi Australia au ajuns la noi acorduri privind postura forţelor militare care vor conduce la o intensificare a cooperării aeriene prin desfăşurarea prin rotaţie a tuturor tipurilor de avioane militare americane în Australia, transmite Reuters.

În cadrul unei conferinţe de presă comune la încheierea unei reuniuni a miniştrilor apărării şi de externe din cele două ţări, Dutton a declarat că cele două părţi vor "consolida semnificativ cooperarea noastră privind postura forţelor, vor creşte interoperabilitatea şi vor aprofunda activităţile alianţei în (regiunea) indo-pacifică".

"Aceasta va include o cooperare aeriană sporită prin desfăşurarea prin rotaţie a tuturor tipurilor de aeronave militare americane în Australia", a adăugat el.

"Am stabilit, de asemenea, susţinere logistică şi capabilităţi de mentenanţă combinate pentru a ne sprijini activităţile consolidate, inclusiv capabilitatea logistică şi de susţinere pentru
submarine şi soldaţi de suprafaţă în Australia".

La rândul său, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat că au fost aprobate în cadrul întâlnirii "iniţiative majore ale posturii forţelor care ne vor extinde accesul şi prezenţa în Australia".

Dutton şi Austin au avut aceste discuţii la o zi după ce SUA şi Marea Britanie au anunţat că vor pune la dispoziţia Australiei tehnologia şi capabilităţile necesare pentru lansarea submarinelor cu propulsie nucleară.

China a acuzat joi SUA, Marea Britanie şi Australia că "subminează stabilitatea şi pacea regionale" după semnarea pactului AUKUS, menit să consolideze cooperarea trilaterală în tehnologii avansate de apărare, precum inteligenţa artificială, sistemele de submarine şi supraveghere la mare distanţă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Printr-un mesaj dubios, rușii îi transmit din Luxemburg lui Mircea Geoană că nu l-au uitat

2 Festivalul prostiei în PSD, în plină desfășurare / O filială județeană PSD a votat în unanimitate pentru un guvern fără Ilie Bolojan și fără USR

3 BREAKING Iranul a lovit două dintre cele mai mari fabrici de aluminiu din lume și amenință acum universitățile americane din Golf

4 Noi amănunte de la festivalul prostiei din PSD / Ce ar pune la cale Grindeanu, „știuca” politicii românești...

5 Românca din Italia care a fugit cu lozul de 500.000 de euro și-a sunat partenerul: „Mi-a spus că termină munca și că se întoarce acasă”